Meniu principal

Madam Firea a reușit, în sfârșit, să atribuie licitația pentru cele 400 de autobuze

Firea a promis transport gratuit cu autobuzul, RATB începe să verifice biletele la urcare!

Firma turcă, Otokar Europe, este câştigătoarea licitaţiei făcute de Primăria Capitalei pentru achiziţionarea a 400 de autobuze Euro 6 noi. Potrivit primăriței Gabriela Forea, 300 dintre vehicule vor fi livrate în acest an. Valoarea contractului se ridică la 100 de milioane de euro, potrivit News.ro.

„Într-un timp scurt, sperăm ca în Capitală călătorii să poată beneficia de un transport public în comun de calitate. Prin înnoirea parcului auto al RATB, prin această achiziţie şi prin următoarele achiziţie, vom dovedi şi vom încerca să îi convingem să folosească transportul în comun. (…) Aceste autobuze noi vor înlocui autobuzele cu stare tehnică deficitară”, a declarat Firea.

Firea a mai anunţat că municipalitatea va mai cumpăra 400 de autobuze 6, pentru a schimba tot parcul auto

„Ne pregătim de o nouă achiziţie, tot 400 de autobuze Euro 6, pentru că vrem să înlocuim tot parcul auto. După calculele făcute, în Bucureşti, pentru ca autobuzele să vină ritmic, iar călătoriile să fie predictibile, ar fi nevoie de 1.500 de autobuze”, a declarat Firea.

Potrivit primarului Capitalei, autobuzele vor avea aer condiţionat, încălzire,sistem de informare, acces facil pentru persoanele cu dizabilităţi, supraveghere video interior şi exterior, sunt monitorizate, au sistem de taxare modern la fiecare uşă, iar datele sunt transmise la dispecerat.

Firea a precizat că primele autobuze vor fi livate în această vară.

„După depăşirea perioadei de contestaţii, vom demara discuţii cu firma, astfel încât să stabilim un grafic de livrare. Noi ne dorim ca în acest an să vină 300 de autobuze în Bucureşti, primele în această vară”, a spus Gabriela Firea.

Licitaţia iniţială, unde au depus oferte 15 companii, a fost lansată în 3 iulie, valoarea estimată a contractului fiind de peste 510 milioane de lei, însă oferta a fost anulată automat de SEAP din cauza unor “disfuncţionalităţi tehnice”, aşa cum a anunţat ulterior PMB. Primăria arăta atunci că a notificat SEAP de prelungirea termenului pentru depunerea ofertelor, însă acesta nu a fost actualizat pe site din cauza “zilelor libere de Sf. Maria”.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *