Meniu principal

Ludovic Orban (PNL) află pe 31 ianuarie dacă intră la închisoare

Ludovic Orban susține că PSD și ALDE pregătesc suspendarea președintelui Iohannis

DNA a cerut, luni, judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) condamnarea fostului deputat Ludovic Orban la închisoare cu executare, în dosarul în care acesta este acuzat de finanțare ilegală a campaniei electorale în alegerile pentru Primăria Municipiului București.

Ludovic Orban i-ar fi cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016. Judecătorii au anunțat că vor da sentința pe data de 31 ianuarie.

La ultimul termen al procesului, desfășurat luni, procurorul de ședință a solicitat magistraților ca lui Orban să i se aplice o pedeapsă cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite.

Procurorul susține că Ludovic Orban ar fi acționat cu intenție directă, folosindu-și influența politică pentru a obține bani pentru campaniae.

”Contribuțiile pentru campania electorală se depun în conturile special deschise cu acest scop, însă inculpatul nu a respectat termenii legali. Inculpatul a precizat că este în politică din anii ’90, iar din 1993 a avut funcții de conducere în cadrul partidului, deci nu poate susține că nu cunoștea prevederile legale. Pentru finanțarea în cadrul televiziunilor, suma totală era de 60.000 de lei. Solicitarea inculpatului pentru i se acorda suma de 50.000 euro pentru a se promova în timpul campaniei la două posturi de televiziune a fost făcută prin prisma poziției politice”, a spus procurorul.

De cealaltă parte, Ludovic Orban a declarat în sala de judecată că nu a săvârșit infracțiunea de care este acuzat și a solicitat să fie achitat.

“Afirm din capul locului că nu am săvârșit această infracțiune. Nu am pus nicio presiune asupra sa, nu mi-am folosit funcția de vicepreședinte al PNL. Între noi nu exista un raport ierarhic. În fața instanței, Urdăreanu a arătat că nu a fost o cerere, ci o prezentare a unei utilități publice. Am vorbit de pe poziția oamenilor care se știu de 10 ani și de pe poziția de candidat la Primăria Capitalei. Am recunoscut că, în momentul în care i-am pus întrebarea: ‘te gândești dacă poți să-mi dai și mie un șut un fund’, la finalul discuției a zis că discutăm peste o săptămână. Ne-am văzut peste trei săptămâni. Nu a fost inițiativa mea să ne vedem. Avea informație și expertiză pentru Primăria Capitalei. Nu am ajuns la discuția despre bani din inițiativa mea. El a adus în discuție banii. Nu înțeleg de unde Urdăreanu și Parchetul au scos 50.000 de euro. Poate m-am gândit la 50 de milioane de euro. El m-a întrebat dacă îi vreau cash. Nicăieri în stenograme nu rezultă că eu aș fi avut intenția să beneficiez de acești bani ilegal. DNA a încercat să spună că banii erau pentru domnul Gușă și domnul Oancea. Cei doi au dat declarații la solicitarea DNA, nu a mea. În acea perioadă, am discutat și cu alți reprezentanți ai mass-media. Era vorba de oferta de publicitate pentru site-ul B1 TV. Vă spun cu mâna pe Biblie că nu am vrut niciun moment să beneficiez de o finanțare ilegală. Vă cer să-mi faceți dreptate, să restabiliți adevărul și să constatați că sunt nevinovat”, a spus Orban la proces.

Ludovic Orban a fost trimis în judecată de DNA în luna mai 2016, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite.

(foto: Expresspress.ro)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *