Meniu principal

Lucian Sânmărtean s-a transferat la echipa saudită Al-Taawoun

Românul Lucian Sânmărtean a semnat, marți, un contract cu echipa saudită de fotbal Al-Taawoun, după cum a anunțat fotbalistul pe pagina sa oficială de Facebook.

”Este oficial! De astăzi începe colaborarea mea cu antrenorul Costel Gâlcă și echipa antrenată de el, Al Taawoun, din Arabia Saudită!”, a scris Sânmărtean.

Acesta a jucat la Pandurii în prima parte a campionatului, disputând 17 meciuri și marcând două goluri.

În perioada 2015-2016, internaționalul român a evoluat tot la o echipă saudită, Al-Ittihad Jeddah (31 partide, șase goluri marcate).

Lucian Sânmărtean și-a început cariera la Gloria Bistrița, după care a mai jucat la Panathinaikos, Utrecht, FC Vaslui, Steaua București, Al-Ittihad și Pandurii Târgu Jiu.

Fotbalistul român va juca alături de portughezul Ricardo Machado (ex-FC Brașov, Dinamo) sub comanda lui Costel Gâlcă.

Al-Taawoun ocupă locul 7 din 14 echipe, după 15 etape în liga saudită, cu 18 puncte.

(foto: Digisport.ro)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.