Meniu principal

Justin Trudeau: Întreaga lume are de câştigat de pe urma unei Uniuni Europene puternice

Uniunea Europeană este un actor vital în gestionarea provocărilor cu care se confruntă comunitatea internaţională, a declarat premierul Canadei, Justin Trudeau, cu ocazia unui discurs susținut în plenul Parlamentului European, informează MEDIAFAX.

Premierul a declarat că Uniunea Europeană este o realizare remarcabilă şi un model fără precedent de cooperare paşnică. UE este “un actor vital în gestionarea provocărilor cu care se confruntă comunitatea internaţională”, potrivit site-ului Parlamentului European.

“Întreaga lume are de câştigat de pe urma unei Uniuni Europene puternice”, a adăugat liderul canadian.

În ceea ce priveşte CETA, premierul canadian a afirmat că reprezintă “un plan complet care asigură o cooperare economică responsabilă între state” şi în caz de succes, “CETA va deveni modelul pentru toate acordurile comerciale ambiţioase din viitor”.

Trudeau a mai precizat că acest acord va uşura schimburile comerciale şi va permite în continuare guvernelor să-şi protejeze cetăţenii, mediul şi nivelul de siguranţă alimentară şi bunele practici în domeniul investiţiilor.

(foto: Aljazeera.com)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *