Meniu principal

Japonia: Justiția obligă guvernul și Tepco la despăgubiri după dezastrul de la Fukushima

Dezastrul de la Fukushima: Compania Tepco, amendată cu 2,8 milioane de euro

Un tribunal districtual din prefectura Fukushima a decis, marți, că guvernul japonez și compania Tokyo Electric Power (Tepco) trebuie să plătească despăgubiri în urma dezastrului nuclear produs în regiune în martie 2011, după un cutremur de 9 grade pe scara Richter urmat de tsunami, relatează agenția Kyodo.

Un grup de circa 3.800 de reclamanți, cel mai numeros din cele în jur de 30 de procese similare, a cerut despăgubiri din partea Tepco și a guvernului japonez în urma dezastrului nuclear produs la centrala Fukushima Daiichi.

Decizia tribunalului din Fukushima este cea de-a treia dictată împotriva Tepco, după cele ale instanțelor din districtele Maebashi, în martie, și Chiba, în septembrie. Din cele trei, numai tribunalul din Chiba a respins plângerea înaintată împotriva guvernului.

Dacă reclamanții din primele două procese au fost persoane evacuate, peste 80% din cei din procesul de la Fukushima nu și-au părăsit locuințele după accidentul nuclear.

Reclamanții au susținut că guvernul trebuie făcut responsabil pentru că ar fi putut să prevadă producerea tsunamiului, pe baza unei evaluări din 2002, și să oblige Tepco la luarea de măsuri preventive.

Evaluarea riscurilor pe termen lung de producere a cutremurelor, realizată de o unitate de cercetare a guvernului, a prezis că exista o probabilitate de 20% de producere a unui seism cu magnitudinea de 8 grade care să declanșeze un tsunami de-a lungul faliei japoneze în Oceanul Pacific în următorii 30 de ani, inclusiv în zona din largul Fukushimei.

De cealaltă parte, guvernul și Tepco s-au apărat susținând că evaluarea nu a constituit o bază științifică bine stabilită și că tsunamiul nu putea fi prevăzut. De asemenea, guvernul a argumentat că nu a dispus de prerogativa de a obliga Tepco să ia măsuri împotriva inundațiilor decât în urma modificării legislației după dezastru.

Reclamanții au mai cerut restabilirea nivelului de radiații la locurilor lor de reședință la nivelul de dinainte de accident și au pretins o despăgubire lunară de 50.000 de yeni (440 de dolari) până la atingerea acestui obiectiv.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *