Meniu principal

Iordache face, totuși, o concesie: Lucrările comisie speciale, suspendate în cele trei zile de doliu

Comisia Iordache, a treia zi de dezbatere: Opoziția încearcă să le țină piept pesediștilor

Comisia parlamentară specială pentru modificarea legilor Justiţiei şi-a suspendat lucrările pe perioada doliului naţional, în zilele de 14, 15 şi 16 decembrie. Propunerea de suspendare a lucrărilor comisiei speciale pentru legile justiţiei a fost făcută de senatorul PSD, Nicolae Moga, după ce pesediștii s-au făcut de râs începând măcelărirea Justiției a doua zi după moartea Regelui Mihai.

Parlamentarii majorităţii au respins, însă, solicitările opoziţiei de a suspenda total dezbaterile asupra legilor justiţiei până după înmormântarea regelui Mihai.

”Fac apel la calm. Ne-am făcut de râs, să nu mai continuăm să ne facem de râs. Să lăsăm furia, să lăsăm supărarea la o parte şi să ne facem treaba pentru care suntem aici. Sunt de acord cu colegii din opoziţie ca în perioada de doliu naţional să suspendăm lucrprile din comisie. Vă rog să primiţi din partea mea scuze pentru toate ieşirile necontrolate de ieri”, a spus Moga, citat de News.ro, în cadrul comisiei.

Anterior, PNL şi USR solicitaseră suspendarea totală a dezbaterilor asupra legilor justiţiei până după înmormântarea regelui Mihai.

”Unii dintre noi suntem în doliu şi nu putem participa la o dezbatere care transmite către societate o senzaţie de dezbinare”, a explicat senatoarea PNL, Iulia Scântei.

Ea a mai solicitat ca în perioada suspendării lucrărilor comisiei să fie convocate adunările generale ale magistraţilor care să-şi exprime un punct de vedere clar cu privire la ultimele modificări propuse la legile justiţiei.

”Să nu încercăm să credem că o minoritate poate bloca activitatea Parlamentului. Până la urmă este o majoritate care trebuie să decidă prin vot. Acest spectacol care continuă nu cred că ne face bine niciunuia dintre noi”, a replicat preşedintele comisiei, Florin Iordache.

”Spectacolul pe care l-aţi oferit în Parlament şi care nu face cinste României a fost generat de modul în care aţi înţeles să conduceţi lucrările de ieri. Am stat până la 22:30 fără nicio dezbatere, ci numai să votăm cifre”, a fost reacţia deputatului USR Stelian Ion.

Solicitarea opoziţiei de suspendare a lucrărilor comisiei speciale pentru legile justiţiei până pe 18 decembrie a fost însă respinsă prin vot de majoritatea PSD – ALDE – UDMR.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *