Meniu principal

Șeful statului anunță declanșarea unui referendum privind grațierea și modificarea Codului penal

Preşedintele Klaus Iohannis participă la Consiliul European dedicat Brexit-ului

Președintele Klaus Iohannis a folosit prilejul aniversării Micii Uniri (24 ianuarie 1859) pentru a acuza, într-un discurs susținut la Palatul Cotroceni, atitudinea PSD și a lui Liviu Dragnea referitoare la grațiere și amnistierea unor infracțiuni, prin modificarea Codului penal. Șeful statului a anunțat declanșarea  unui referendum pe această temă.

”Cei care au fost puși să conducă țara se ocupă de alte lucruri. Atunci politicienii s-au ocupat de unirea principatelor, ai noști se ocupă de grațiere, de grațierea propriilor dosare. A fost ales atunci Cuza domnitor în Moldova și Țara Românească și s-a apucat de treabă. În 1864, codul penal al lui Cuza a fost primul cod penal care incrimina corupția. S-a vorbit despre proteste ca despre un început de lovitură de stat. Politicienii dau lovitura de stat, doar că nu dau lovitura de stat, ci lovitura de grație economiei din România. PSD și satelitul lui, ALDE, au promis bunăstare, dezvoltare economică, salarii mai mari, iar oamenii, de bună credință, i-au votat. Iar ei s-au apucat să umble la legislația penală pentru a-și curăța dosarele lor ale colegilor de partid. Asta i-a adus pe oameni în stradă. De aici indignarea românilor. Nu vrea nimeni lovitură de stat, nici nu vrea să schimbe regimul. Doar nu-și imaginează cineva că au ieșit oamenii în stradă pentru acest guvern. Iar guvernanții ar trebui să țină seama. Dacă așa este, voi supune această temă dezbaterii publice și votului popular, referendum prin care românii vor putea să se exprime, să spună dacă sunt de acord cu aceste schimbări sau nu. Atunci când au votat, aceste teme nu s-au găsit în programul de guvernare. Vrem să fim o națiune puternică, stat de drept, sau o națiune așa și așa? Vrem să fim ca generația care a făcut Mica Unire sau vrem să fim o națiune care nu îndrăznește să ridice vocea? Eu îmi doresc o națiune de oameni mândri și liberi, cu politicieni integri, o națiune condusă de politicieni competenți. Pentru a obține acest lucru, pentru mine niciun preț nu este prea mare”, a spus Klaus Iohannis.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.