Meniu principal

Iohannis: Mă gândesc să-i fac o vizită Avocatului Poporului. Nu pentru că mi-ar dor de el

Preşedintele Klaus Iohannis participă la Consiliul European dedicat Brexit-ului

Preşedintele României, Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în şedinţa CSM, că se gândeşte să îi facă o “vizită” Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, pentru a-i transmite personal că aşteaptă de la acesta o luare de poziţie cu privire la Ordonanța privind dezincriminarea abuzului în serviciu.

Alături de Klaus Iohannis a intervenit și procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, ironic, că în această iniţiativă ar trebui chemat şi Avocatul Poporului.

“Ar putea fi chemat şi avocatul pop să ia atitudine în această problemă, că am remarcat că a fost foarte activ în ultima perioadă”, a spus Lazăr.

Preşedintele Klaus Iohannis a intervenit spunând că ar trebui să îi facă “o vizită”, pentru a discuta aceste lucruri.

“Mă gândesc să-i fac o vizită astăzi (miercuri – n.r.). Nu l-am văzut de mult. Nu mi-e dor de el, dar cred că trebuie să-i transmit personal că aşteptăm cu toţii o luare de poziţie”, a spus preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis a propus CSM să discute, miercuri, şi sesizarea CCR în legătură cu un conflict de natură constituţională după adoptarea OUG pe justiţie. ”Singura cale pe care nu o accept este să nu facem nimic”, a afirmat preşedintele Iohannis.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.