Meniu principal

Individul care i-a spart casa lui Gheorghe Hagi a fost prins

Individul care i-a spart casa lui Gheorghe Hagi a fost prins

Potrivit unui comunicat de presă transmis joi dimineaţă de Poliţia Ilfov, noaptea trecută, poliţistii de la serviciile de Investigaţii Criminale şi de Acţiuni Speciale -Ilfov şi de la poliţia din Otopeni şi Voluntari, sub coordonarea  procurorilor Parchetului Judecătoriei Buftea, au desfăşurat o acţiune de prindere în flagrant delict a unei persoane suspectate de comiterea mai multor furturi din locuinţe.

Astfel, a fost prins un tânăr de 26 de ani, din comuna Berceni, judeţul Ilfov, în timp ce încerca să părtundă într-un imobil din Voluntari. El este suspectat că începând din luna decembrie ar fi pătruns în mai multe locuinţe de lux din cartierul Pipera din Voluntari, de unde ar fi sustras sume de bani, precum şi bunuri de valoare: bijuterii, ceasuri, obiecte de artă, veselă din argint. Prejudiciul este estimat la 80.000 de euro

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar joi dimineaţă magistraţii au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Conform unor surse judiciare citate de News.ro, bărbatul, pe nume Marian Fieraru, acţiona în general singur şi este practicant de Parkour, fiind prins cu dificultate de către poliţişti. El este recidivist, având două condamnări de un an şi jumătate de închisoare tot pentru furturi, iar acum se afla sub control judiciar. Bărbatul este suspectat de comiterea a 15 spargeri, numai în judeţul Ilfov, între victime fiind şi Gheorghe Hagi, precum şi un ambasador şi oameni de afaceri.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *