Meniu principal

Încă un senator PMP-ist a dezertat din ”barca” lui Băsescu

Încă un senator PMP-ist a dezertat din ”barca” lui Băsescu

Senatorul de Buzău, Dorin Bădulescu, a anunţat, vineri, că a demisionat din PMP, precizând că gestul său nu are legătură cu afiliarea la un alt partid ci cu ”atitutinea managerială deficitară a noii conduceri a partidului şi incompatibilitatea cu aceasta”, informează News.ro.

”Deşi cunosc faptul că momentul nu este unul potrivit, alimentând şi mai mult speculaţiile cu privire la trecerea către o altă formaţiune politică, trebuie să precizez faptul că această decizie a venit fără legătură cu ceea ce s-a zvonit în ultimele săptămâni. Pot arăta faptul că această decizie este rezultatul unei adânci reflecţii, determinantă fiind atitudinea managerială deficitară a noii conduceri a partidului şi incompatibilitatea cu aceasta”, a transmis Bădulescu.

Printre motivele demisiei, Bădulescu trece şi schimbarea conducerii filialei Buzău a PMP şi aducerea la şefia organizaţiei a unei persoane cu care se află în conflict de mai mult timp.

”Câteva elemente esenţiale ale incompatibilităţii merită amintite: schimbarea de marţi a conducerii filialei Buzău şi aducerea unui domn deputat de Galaţi, persoană cu care eram în conflict de mai multă vreme, votul de abţinere a colegilor deputaţi pe legea medierii, deşi se cunoştea faptul că sunt mediator şi sprijin această profesie”, a mai transmis  parlamentarul de Buzău.

În ultima vreme, au existat zvonuri potrivit cărora Bădulescu ar urma să plece la ALDE, însă acesta susţine că deocamdată rămâne independent.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.