Meniu principal

Halep şi-a prezentat trofeul de la Roland Garros pe Arena Naţională. Firea, huiduită copios

Halep şi-a prezentat trofeul de la Roland Garros pe Arena Naţională. Firea, huiduită copios

Circa 20.000 de oameni s-au aflat, luni seara, pe Arena Naţională, unde Simona Halep și-a prezentat trofeul câştigat la Roland Garros. Halep a venit însoţită de primarul Capitalei, Gabriela Firea, fiind îmbrăcată în echipamentul cu care a jucat finala de la Roland Garros.

“Vă mulţumesc foarte mult că aţi venit, am vrut special să vin, să ne bucurăm pentru acest trofeu. Bucuria este foarte mare, vă mulţumesc foarte mult, nu m-am aşteptat. Sunt foarte mândră că sunt româncă, aşa cum spun mereu. Aceste performanţe sunt de aici, mereu am spus, chiar dacă vin dintr-o ţară micuţă, se poate face performanţă mare. Peste tot am parte de dumneavoastră, sunteţi un public numeros şi călduros. Acest drum a fost foarte lung, de 20 de ani am început să joc tenis, mulţumesc antrenorilor, care au pus o cărămidă la această performanţă, familiei mele. Ştim bine că nu avem un sistem dezvoltat în sport, dar mulţumesc României pentru tot ceea ce mi-a oferit şi sper să mai avem mulţi campioni. Sper s fie un început, trebuie să avem mai multă încredere în noi ca oameni, dar întâi trebuie să visezi. Nu aş vrea să mai plec de pe această scenă, vă mulţumesc, este un moment deosebit”, a declarat Halep.

Apoi au fost invitaţi pe scenă Ilie Năstase şi preşedintele FRT, George Cosac, moment în care Simona Halep a spus: “Ilie Năstase a câştigat două Grand Slam-uri. Sper să-mi dea din puterea lui să mai căştig şi eu unul”.

“Sunt foarte mândru de Simona, şi eu am trecut prin aceeaşi situaţie, am jucat trei finale, înainte să iau un Grand Slam. O felicit pe ea şi pe părinţi, că federaţia mai puţin a ajutat-o. O felicit că a avut răbdare, pentru că acum au venit şi trandafirii, adică victoriile”, a declarat Ilie Năstase.

Scena de la Arena Naţională a fost aşezată spre tribuna oficială, iar  la eveniment au fost prezenţi copii de la CSM Bucureşti

La final, Monica Anghel şi Marcel Pavel i-au cântat Simonei Halep, iar jucătoarea a dat autografe copiilor.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat, după ce a fost huiduită pe Arena Naţională, la ceremonia de prezentare a trofeului primit de Simona Halep după victoria de la Roland Garros, că de dimineaţă, “aparatul sorosist de propagandă” a demarat compromiterea evenimentului şi că seara, “echipe de cetăţeni cu venin” au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenţi, apreciind că, din respect pentru performanţa Simonei Halep, aceştia puteau lăsa o jumătate de oră ura la poarta Arenei Naţionale, argumentul său fiind că “acolo este despre sport, respect, valori, performanţă, nu despre câţi bani primim de la ONG-uri dubioase, pentru a transforma Bucureştiul într-un oraş sub asediu”.

“Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, spune o vorbă veche din popor! În mai puţin de 24 de ore, Primăria Capitalei a organizat un eveniment de ţinută, pe Arenă Naţională, în cadrul căruia marea noastră campioană Simona Halep să poată prezenta fanilor trofeul. A fost o mobilizare uriaşă! S-a lucrat frenetic minut de minut. De dimineaţă, însă, aparatul sorosist de propagandă, prin organele sale tributare de presă, a demarat acţiunea: compromiterea evenimentului. Cu tot felul de ştiri false şi comentarii răutăcioase. Nu a contat că umbresc momentul unic pentru Simona Halep. Nu a contat că, seara, martori au fost şi copii, la un festival al urii şi dezbinării”, scrie Firea

Ea susţine că, atunci când a declarat-o pe Halep Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti, “mulţi au strâmbat din nas” şi au comentat negativ.

“Acum, dacă nu o primeam aşa cum merită, ar fi spus că sunt arogantă şi că nu îmi fac datoria de primar general. În toate capitalele civilizate ale lumii, marii campioni sunt întâmpinaţi cu entuziasm de cetăţeni şi sunt recompensaţi prin intermediul autorităţilor de la acel moment : ministru, primar, preşedinte de federaţie etc. Nu există o altă cale civilizată prin care să ne arătăm respectul faţă de valorile noastre. Repet, dacă nu organizam nimic şi nu ofeream Cheia Oraşului într-un cadru festiv, aveam să fiu certată că sunt nepăsătoare. Dacă mi-am făcut datoria de român şi primar, nici aşa nu a fost bine… pentru unii”, afirmă primarul Capitalei.

Ea susţine că “echipe de cetăţeni cu venin au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenţi, care au venit la un eveniment memorabil pentru Simona Halep”.

“De dragul ei şi din respect pentru performanţa sa uriaşă, puteau lăsa o jumătate de oră ură la poarta Arenei Naţionale. Acolo este despre sport, respect, valori, performanţă. Nu despre câţi bani primim de la ONG-uri dubioase, pentru a transformă Bucureştiul într-un oraş sub asediu. Slavă Domnului că cei mai mulţi sunt oameni civilizaţi, democraţi, cu respectul fiecăruia de a avea dreptul să nu fie de acord cu celălalt. În rest, şi mâine este o zi! Şi mâine e o zi de muncă! Şi mâine ne vom bucura că apare soarele, că suntem sănătoşi, că putem avea credinţă şi că putem ierta. Ai câştigat, continuă! Ai pierdut, continuă!”, încheie Firea.

(foto: Inquam Photos)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.