Meniu principal

Guvernul ar urma să modifice, astăzi, Legea salarizării unice

Guvernul ar urma să modifice, astăzi, Legea salarizării unice

Guvernul ar urma să adopte, în ședința de miercuri, care va începe la ora 13.00, o Ordonanţă de Urgenţă care “să creeze cadrul legal necesar pentru ca niciun angajat din sistemul sanitar să nu obţină venituri sub nivelul celor aferente lunii februarie 2018”, potrivit ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, citat de News.ro.

“După intrarea în vigoare a reglementărilor ce fac obiectul unei Ordonanţe de Urgenţă care va fi supusă aprobării în şedinţa de guvern de mâine, se creează cadrul legal necesar pentru ca niciun angajat din sistemul sanitar să nu obţină venituri sub nivelul celor aferente lunii februarie 2018. Însă, pentru că acest lucru să se întâmple, managerii unităţilor sanitare trebuie să aplice în literă legii toate aceste prevederi. Va fi întocmită o procedura de aplicare a reglementărilor în domeniul salarizării”, a declarat Sorina Pintea, marţi, la cursul de perfecţionare cu tema “Noutăţi în domeniul salarizării şi acordarea sporurilor în sistemul sanitar. Aprobarea şi modificarea structurilor unităţilor sanitare”, la care au luat parte peste 175 de manageri de spital şi directori de resurse umane şi salarizare, unde a prezentat reglementările din domeniul salarizării în sistemul de sănătate care se aplică începând cu 1 mai 2018. 

În 8 mai, după aproximativ douăsprezece ore de negocieri cu sindicatele din sănătate, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că s-a ajuns la concluzia că legea salarizării şi regulamentul sporurilor au fost aplicate subiectiv de către spitale şi că s-a decis modificarea legii salarizării, fără însă a fi modificată plafonarea sporurilor la 30%. La rândul lor, reprezentanţii Sanitas au anunţat că renunţă la greva generală programată pentru 11 mai, fiind încheiat un acord cu Executivul. Documentul prevede, între altele, acordarea unei sume compensatorii pentru toţii angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de nivelul lunii februarie 2018, păstrarea actualelor limite prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim, crearea posibilităţii depăşirii procentului de 30% pentru spitalele mono-specialitate, servicii judeţene de ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30% şi reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, spunea că modificările la Legea salarizării vor viza strict modul de acordare a sporurilor, nu şi grila de coeficienţi sau alte prevederi ale actului normativ, cu excepţia coeficientului pentru director de îngrijiri, unde se va reveni la forma iniţială a legii din iulie 2017.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.