Meniu principal

Guvernul PSD-ALDE se pregătește să strângă cureaua! Angajatorii și mamele, vizați de măsuri de austeritate

Marţi este ultima zi de depunere a Declaraţiei Unice

Încasările mici la buget, pomenile mari pe care PSD le-a promis și nivelul foarte redus al investițiilor vor avea ca efect cert aplicarea inevitabilă a unor măsuri de austeritate. Printre acestea se regăsesc introducerea obligaţiei de plată, de la 1 iunie 2017, a contribuţiilor datorate de angajatori la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru salariaţii cu timp parţial de muncă, cu salariul sau cu venituri realizate sub nivelul salariului minim de 1.450 lei, majorarea accizei la ţigarete şi o revenire la plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

Nivelul accizei la ţigarete va creşte de la 435,58 lei/1/000 ţigarete la 439,94 lei/1.000 ţigarete (impact estimat la 90 milioane lei în 2017), relevă documentul aprobat vineri de Guvern, scrie Profit.ro, citat de News.ro.

Având în vedere evoluţiile lunare anterioare şi pentru asigurarea încadrării în prevederile bugetare anuale aprobate, Guvernul va mai implementa următoarele măsuri: modificarea prevederilor OU 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, în sensul aplicării mărcii de garanţie proprie exclusiv de către ANPC şi nu de către producătorii interni, importatorii sau vânzătorii cu amănuntul, cu scopul simplificării şi creşterii eficienţei actelor de control, precum şi a garantării calităţii produselor comercializate către consumatori (impact estimat la 110 milioane lei în 2017), continuarea în 2018 a repartizării unei cote de minimum 90% din profitul net realizat sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, cu ocazia aprobării situaţiilor financiare ale anului respectiv pentru societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome, prin mandatarea reprezentanţilor statului în Adunarea Generală a Acţionarilor/Consiliul de Administraţie, după caz (impact estimat la 870 milioane lei în 2018), implementarea din iulie 2017 a unui mecanism de plată defalcată a TVA, constând în plata de către instituţiile şi întreprinderile publice a taxei pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii realizate direct în contul furnizorului/prestatorului la bugetul de stat (impact estimat la 180 milioane lei în 2017 şi 420 milioane lei în 2018). 

Măsuri de reducerea cheltuielilor publice şi reforme structurale pentru eficientizarea cheltuielilor (impact estimat de 1 miliard lei în anul 2017 şi 3 miliarde lei în anul 2018):

– Înfiinţarea până la 1 iunie 2017 a unei direcţii în cadrul Secretariatului General al Guvernului care va urmări reducerea numărului agenţiilor şi instituţiilor aflate în subordinea Guvernului. 

– Elaborarea unui Plan de raţionalizare a cheltuielilor publice până la data de 1 iulie, cu următorii piloni: auditul funcţiilor guvernamentale, informatizarea accelerată a administraţiei centrale şi locale, prioritizarea şi accelerarea investiţiilor publice, revizuirea subvenţiilor acordate companiilor de la bugetul de stat. Subvenţiile de la buget către companiile publice vor fi condiţionate de îmbunătăţirea performanţelor financiare, se vor introduce contracte de performanţă în toate instituţiile publice şi companiile de stat. 

– Crearea Sistemului naţional de evidenţă a ocupării în administraţia publică – ANFP va colecta în mod direct datele necesare populării sistemului de la instituţiile şi autorităţile publice. 

– Îmbunătăţirea guvernanţei corporative în companiile de stat: reforma managementului privat la companiile de stat din domeniile strategice cu contracte standard, criterii de performanţă şi plată în funcţie de performanţă. 

– Reducerea cheltuielilor de funcţionare a instituţiilor şi autorităţilor publice cu 5-10%. 

– Reducerea cu minim 35% a preţului medicamentelor inovative care şi-au pierdut patentul. 

– Achiziţiile autorităţilor centrale în ceea ce priveşte bunurile şi serviciile vor fi efectuate centralizat, de către o unitate de achiziţii centrală. În acest fel, cheltuielile cu bunuri şi servicii se vor diminua cu aproximativ 10 – 15%, imediat ce această unitate va deveni operaţională. 

– Menţinerea pensiilor speciale la nivelul stabilit in prezent.

Guvernul mai apreciază că, în vederea utilizării eficiente a resurselor bugetare alocate pentru prestaţii sociale, ar fi oportună plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului (ICC) la un nivel maxim cuprins între 5.000 – 10.000 lei, dar şi introducerea cardului social de beneficii.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.