Meniu principal

Grindeanu spune că #rezistă ca să aplice programul de guvernare

Lui Grindeanu i-a ajusn cuțitul la os: România nu are nevoie de noi crize politice, eventual alte alegeri

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, într-un interviu pentru TeleNova, că hashtagul ”rezist” i se potriveşte câtă vreme guvernul pe care îl conduce va fi lăsat să aplice programul de guvernare. Pe de altă parte, în legătură cu absența sa de la bilanțul DNA, Sorin Grindeanu a spus că aceasta nu are nicio legătură cu o presupusă antipatie pe care ar avea-o față de procurorul șef, Laura Codruța Kovesi.

”Atâta timp cât vom fi lăsaţi în pace să facem aceste lucruri (cele prevăzute în programul de guvernare – n.r.), #rezist mi se potriveşte. Eu încerc să liniştesc lucrurile. Poate că acum o să se iasă în stradă ca să se respecte anumite decizii definitive ale instanţelor din urmă cu două zile sau trei. Legea este pentru toată lumea. Nu despre antipatie este vorba. Am vorbit cu dânsa la telefon de două ori săptămâna aceasta. Atunci când m-a invitat, dar nu mă aflam în clădirea Guvernului şi nu ştiam exact programul, iar joi la ora 11.00 am avut şedinţa de Guvern şi după aceea am intrat în programul de investire al noilor miniştri. Guvernul a fost reprezentat la bilanţ de ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall”, a precizat Grindeanu.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *