Meniu principal

Grecia și creditorii săi au ajuns la un acord privind noi reforme în schimbul asistenței financiare

Pentru a putea beneficia de noi tranșe de bani, în scopul evitării falimentului, Grecia și creditorii săi internaționali au acceptat ca o echipă de experți să elaboreze noile reforme din domeniul pieței forței de muncă, a sistemului de pensii și impozitului pe venit, transmit AP și Reuters. Este vorba despre al treilea program de asistență financiară, în valoare de 86 de miliarde de euro (91 de miliarde de dolari).

Un oficial al Guvernului elen a declarat că reformele suplimentare vor avea efect începând din 2019, în condițiile în care asistența financiară se încheie în 2018. Acordul reprezintă un compromis între punctele divergente de vedere ale autorităților elene, FMI și zonei euro privind măsurile necesare ca economia elenă să devină mai eficientă, iar finanțele publice să fie sustenabile.

Reprezentanții FMI susțin că reformele actuale vor duce la un surplus de doar 1,5% din PIB, motiv pentru care sunt necesare noi reforme în domeniul pieței forței de muncă, sistemului de pensii și impozitului pe venit. Potrivit oficialilor zonei euro, Grecia dispune de suficiente fonduri pentru a rezista până în iulie, când are de plătit datorii scadente de 7,2 miliarde de euro.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *