Meniu principal

Gala Muzeului Metropolitan de Artă din New York: vedetele au etalat extravaganță și originalitate

Gala Muzeului Metropolitan de Artă din New York: vedetele au etalat extravaganță și originalitate

Met Gala, cel mai important eveniment din calendarul social al New York-ului, a avut loc luni aseară. Ca de obieci, au participat zeci de actori, actriţe, fotomodele şi vedete. Cu toții au urcat treptele Muzeului Metropolitan de Artă îmbrăcați la patru ace, care mai de care mai extravagant. 

În acest an, gala organizată de Institutul Costumelor din cadrul Metropolitan Museum of Arts din New York a avut o tematică intitulată ”Rei Kawakubo/Comme des Garçons: Art of the In-Between”, reprezentând un omagiu adus ţinutelor avangardiste ale creatoarei de modă japoneze Rei Kawakubo, scrie News.ro.

Cântăreaţa pop Katy Perry, copreşedintă a ediţiei din acest an a balului, a purtat un ansamblu vestimentar denumit ”Artisanal”, al casei Margiela, creat de John Galliano, alcătuit dintr-o rochie din tul roşu şi un voal pe care a fost brodat cuvântul ”Witness”.

Cântăreaţa Rihanna a impresionat la rândul ei, respectând preferinţa creatoarei nipone Rei Kawakubo spre siluetele dramatice, graţie unei rochii florale Comme des Garçons, realizată manual, cu tăieturi şi volane supradimensionate. 

Cântăreţul Pharrell Williams, care a purtat jeans şi o jachetă din piele, şi soţii Gisele Bundchen – Tom Brady, care au purtat ţinute asortate în nuanţe de argintiu, au ajutat-o pe Anna Wintour, editorul-şef al ediţiei americane a revistei Vogue, să prezinte Met Gala 2017, un eveniment caritabil ce organizează şi o strângere de fonduri şi care a fost denumit de-a lungul anilor ”Oscarurile de pe coasta de Est”.

Jucătoarea de tenis Serena Williams a purtat şi ea o ţinută dramatică, ce a constat într-o rochie verde creată de Atelier Versace şi care i-a evidenţiat silueta de gravidă. Actriţa Zoe Kravitz a optat pentru o rochie Oscar de la Renta fără bretele, în nuanţe de roz şi negru, cu o trenă supradimensionată, pentru care a fost lăudată pe reţelele de socializare.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.