Meniu principal

Fostul premier, Sorin Grindeanu, a fost la DNA în calitate de martor

Dragnea și Grindeanu sau cafteala între două țațe la un concurs de karaoke

Fostul premier, Sorin Grindeanu, a fost, marţi, la DNA, în calitate de martor. La ieşire, acesta a afirmat că a dat o declaraţie similată cu cea de acum câteva luni – când a fost audiat tot ca martor în dosarul Belina – că a spus adevărul şi a făcut referire la partida de pescuit la care a fost cu Liviu Dragnea pe lacul Belina, potrivit News.ro.

“Nu au fost lucruri noi, au fost chestii procedurale. Nu pot să intru în amănunte. Cred că a văzut toată ţara că am fost la acel pescuit doar o singură dată. Am declarat ceea ce am declarat şi data trecută. Că am fost la pescuit, am pescuit, m-am întors la Bucureşti. nu pot să dau amănunte, nu este procedural corect. Am spus adevărul, aşa cum a fost. Că am pescuit”, a declarat Grindeanu la ieşirea de la DNA.

Întrebat care mai este relaţia sa cu Liviu Dragnea, el a răspuns: “Sinusoidală”. 

Grindeanu s-a mai aflat la DNA în 13 septembrie 2017, unde a fost audiat peste 3 ore, tot în aceeaşi calitate, fără a spune în ce dosar.

“Aşa cum v-am spus, sunt lucruri pe care pot să le declar şi altele pe care nu pot să le declar. Nu vreau şi nu pot să dau amănunte din acest dosar. (…) Eu cred că am fost clar – calitatea mea este cea de martor, amănunte din dosar nu pot să comunic (…) Am spus adevărul şi ceea ce ştiam eu”, a răspuns Grindeanu.

El a lăsat atunci să se înţeleagă că audierea sa nu are legătură cu perioada în care era viceprimar şi cu dosarul DNA privind imobilele din Timişoara, în care sunt acuzaţi primarul Nicolae Robu şi fostul edil Gheorghe Ciuhandu, afirmând din nou că el nu are nicio implicare în acest caz pentru că nu a avut, ca viceprimar, atribuţii în domeniul patrimoniului oraşului.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *