Meniu principal

Fostul manager financiar al lui Alanis Morissette, condamnat la şase ani de închisoare pentru furt

Fostul manager financiar al lui Alanis Morissette, condamnat la şase ani de închisoare pentru furt

Jonathan Todd Schwartz, care a fost mai mulţi ani managerul financiar al lui Alanis Morissette a fost condamnat la şase ani de închisoare, după ce cântăreaţa l-a acuzat că i-a furat aproape 5 milioane de dolari, scrie ABC News.

Morissette a declarant că şi-a pus averea pe care a adunat-o pe parcursul carierei sale în mâinile lui Schwartz, iar acesta i-a golit în secret conturile în timp ce o minţea în legătură cu banii pe care îi are.

”A făcut acest lucru în mod sistematic, pe termen lung, într-o manieră sinistră”, a declarat artista.

Schwartz, în vârstă de 47 de ani, a recunoscut în luna ianuarie că a furat banii din contul cântăreţei şi a dat vina pe dependenţa de jocurile de noroc. În timpul audierilor managerul şi-a cerut scuze şi a declarat că îşi asumă întreaga responsabilitare pentru faptele sale.

”Sunt singurul vinovat pentru ce s-a întâmplat”, a spus el, avocaţii săi sperând să obţină o pedeapsă de doar un an de închisoare. 

Procurorii au cerut condamnarea bărbatului la cinci ani de închisoare, dar judecătorul de caz a decis să-l condamne la şase ani într-o închisoare federală pentru simpla îndrăzneală de a comite o astfel de faptă.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.