Meniu principal

Gabriela Firea a demarat sezonul de shopping: 1,3 milioane de euro pentru internet wireless pe RATB

Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, sub lupa DNA: sunt vizate mai multe achiziții, precum şi organizarea unui examen

Așa cum primărița Capitalei, Gabriela Firea, anunța încă de la finele lunii ianuarie, Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a inițiat o procedură prin care vrea să dea 1,34 milioane de euro pentru a achiziţiona serviciul de internet wireless care să fie instalat pentru călători în autobuze, tramvaie şi troleibuze. Viitorul contract se va derula de-a lungul a 17 luni.

Suma pusă la bătaie de RATB acoperă între 1.350 şi 1.580 de routere wireless. Data prevăzută pentru începerea procedurilor de adjudecare este 15 mai 2017, iar valoarea estimată a contractului este de 1.343.000 de euro, fără TVA. Potrivit anunțului postat în SEAP, RATB va plăti acest serviciu din „surse proprii, cu ordin de plată în termen de 30 de zile”.

În data de 30 ianuarie, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, declara că în mijloacele de transport în comun va fi instalat internet wi-fi gratuit pentru călători.

“Regia Autonomă de Transport Bucureşti va iniţia o procedură prin care în troleibuze, autobuze şi tramvaie se va instala internet wireless gratuit, pentru toţi călătorii care vor beneficia de transportul public”, spunea atunci Firea.

Edilul șef al Bucureștiului susține că autoritățile au primit solicitări de la bucureşteni pentru introducerea de internet wireless, mai ales pe traseele RATB folosite de tineri spre instituţiile de învăţământ sau spre zone de agrement, dar şi pe traseele mai lungi sau cele care asigură legătura cu Aeroportul “Henri Coandă”.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.