Meniu principal

FedCup: România a revenit, după trei ani, în Grupa Mondială!

FedCup: Simona Halep a învins-o pe Viktorija Golubic în primul meci al întâlnirii cu Elveţia

UPDATE: Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, duminică, la Cluj-Napoca, pe Patty Schnyder, locul 149 WTA, cu scorul de 6-2, 6-1, aducând României a treia victorie în întâlnirea de baraj cu Elveţia, sinonimă cu calificarea în Grupa Mondială a Cupei Federaţiei după o pauză de trei ani.

UPDATE: În al doilea meci al întâlnirii, Irina Begu, locul 38 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-1, pe Timea Bacsinszky, locul 46 WTA, iar România conduce cu 2-0 întâlnirea cu Elveţia din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei.

Begu a evoluat concentrată, cu calm, cu răbdare şi a contracarat jocul variat al adversarei, care nu a prins totuşi o zi prea bună la Cluj-Napoca. Bacsinszky a venit cu unele probleme medicale în România şi acest lucru s-a văzut în prestaţia ei, mai ales în setul secund.

Simona Halep, liderul clasamentului WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1, pe Viktorija Golubic, locul 115 WTA, în primul meci al întâlnirii România – Elveţia, din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei, care se desfăşoară la Cluj-Napoca.

Simona Halep a întors un scor de 1-3 în primul set, cu cinci ghemuri câştigate la rând, înainte ca evoluţia ei să intre din nou pe o pantă descendentă şi să o readucă pe Golubic în joc. Din fericire pentru România, Halep a avut “sprintul” final, cu agresivitate şi lovituri spectaculoase şi a reuşit să aducă prima victorie echipei “tricolore”.

Jucătoarea elveţiană a jucat mai bine în setul secund, a fost mai precisă şi mai agresivă, şi a egalat la seturi, cu un 6-1 clar, în 31 de minute, după break-uri în ghemurile al patrulea şi al şaselea.

Decisivul a fost dominat de jucătoarea română, care a făcut break la 1-0 şi la 4-1, impunându-se cu 6-1, într-o oră şi 45 de minute de joc.

În Sala Polivalentă are loc, la această oră, meciul dintre Irina Begu, locul 38 WTA, şi Timea Bacsinszky, locul 46 WTA. Scorul întâlnirilor directe este 2-2, dar ele nu au mai jucat din 2014.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.