Meniu principal

Fed Cup: România, învinsă cu 3-0 de Belgia

Australian Open: Irina-Camelia Begu, eliminată în mod surprinzător

Echipa feminină de tenis a României a pierdut cu 0-3 întâlnirea cu Belgia, de la Sala Polivalentă din București, și va juca un baraj pentru menținerea în Grupa Mondială II a Fed Cup. După ce adversarele fetelor noastre își luaseră încă de sâmbătă un avans de 2-0, Irina Begu a pierdut cel de-al treilea meci al întâlnirii, în fața Elisei Mertens, scor 3-6, 7-5, 7-5.

Irina Begu (nr. 29 WTA) a pierdut, după două ore și 52 de minute, un meci foarte disputat, în care a avut numeroase șanse de a obține victoria.

Sâmbătă, Kirsten Flipkens a învins-o pe Monica Niculescu în două seturi, cu 6-3, 6-4, iar Yanina Wickmayer a trecut în trei seturi de Sorana Cîrstea, cu 7-6 (4), 5-7, 7-5.

În ultimul meci de simplu ar urma să se înfrunte Sorana Cîrstea și Kirsten Flipkens, iar la dublu Irina Begu și Patricia Țig vor da piept cu Elise Mertens și Maryna Zanevska.

Belgia va juca baraj pentru promovarea în Grupa Mondială a Fed Cup, iar România va juca unul de menținere în Grupa Mondială II, pe 22-23 aprilie.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.