Meniu principal

Explozie la un centru comercial din Bogota: cel puțin trei femei au murit, nouă răniți

Explozie la un centru comercial din Bogota: cel puțin tre femei au murit, nouă răniți

Cel puțin trei femei, dintre care una cu cetățenie franceză, și-au pierdut viața, iar alte nouă persoane au fost rănite după ce un dispozitiv exploziv a fost detonat sâmbătă în toaleta unui centru comercial aglomerat din Bogota, au precizat surse oficiale citate de Reuters și EFE.

Anterior, primarul capitalei columbiene, Enrique Penalosa, evocând un “atentat laș la centrul comercial Andino”, a precizat că o femeie cu cetățenie franceză a murit iar 11 persoane au fost rănite.

“Tânăra (moartă) este o tânără franțuzoaică de 23 de ani”, le-a spus jurnaliștilor primarul Bogotei, conform agenției EFE.

Potrivit noilor informații difuzate de agenția spaniolă, care citează Clinica del Country, alte două femei, de 27 și 31 de ani, au decedat “ca urmare a leziunilor suferite”.

Pe de altă parte, Parchetul columbian a anunțat că un procuror antiterorism va conduce ancheta în acest caz. Mai mulți martori au declarat că explozia a fost foarte puternică și că imediat s-a simțit un fum dens.

(foto: EPA)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.