Meniu principal

Ed Sheeran a fost premiat de prințul Charles, la Palatul Buckingham

Ed Sheeran a fost premiat de prințul Charles, la Palatul Buckingham

Cântărețul Ed Sheeran a fost premiat de prințul Charles în cadrul unei ceremonii oficiale ce a fost organizată joi la Palatul Buckingham, în urma căreia artistul britanic a devenit Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE) pentru servicii deosebite aduse industriei muzicale și programelor implementate de mai multe organizații de caritate, informează Reuters.

Ed Sheeran, în vârstă de 26 de ani, este artistul cu cele mai multe piese difuzate pe serviciul de streaming muzical Spotify în 2017. Al treilea album de studio al cântărețului și compozitorului britanic, intitulat “Divide”, a ocupat primul loc în topul american.

Artistul și-a folosit celebritatea și pentru a sprijini mai multe inițiative și organizații de caritate, inclusiv spitale de copii, campanii împotriva sărăciei și o fundație anti-SIDA.

Adresându-se reporterilor după ceremonia de la Palatul Buckingham, Ed Sheeran a spus că bunicul lui, care a murit în urmă cu exact patru ani, ar fi fost bucuros pentru distincția ce i-a fost atribuită joi.

“Bunicul meu era un monarhist convins”, a dezvăluit cântărețul pentru BBC.

“Avea în casa lui toate acele plachete regale comemorative și alte obiecte de acest fel, iar el a murit cu exact patru ani în urmă. Ceremonia de azi a marcat închiderea completă a unui cerc. Bănuiesc că ar fi fost foarte mândru de mine”, a adăugat cântărețul britanic.

(foto: Reuters)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.