Meniu principal

Drumul spre Păltiniș, deblocat de zăpadă

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu a anunțat, sâmbătă, că drumul de acces spre stațiunea Păltiniș, DJ 106, a fost deblocat de echipele de deszăpezire, care au fost nevoite să aștepte să se potolească viscolul pentru a curăța omătul din zona Vălari.

În această zonă, traficul a fost blocat de la ora 07.00, când zăpada nu a mai putut fi dată la o parte, din cauza viscolului.

Sâmbătă dimineața, la ora 08.00, stratul de zăpadă măsura 65 de centimetri în stațiunea Păltiniș, unde este viscol și vântul sufla cu 1,4 metri/secundă, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Stațiunea Păltiniș este principalul loc de practicare a sporturilor de iarnă din județul Sibiu, aici fiind și câteva pârtii amenajate.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *