Meniu principal

Dragnea sugerează că un referendum pe tema grațierii și amnistiei ar fi neconstituțional

Dragnea și Grindeanu sau cafteala între două țațe la un concurs de karaoke

Președintele Camerei Deputaților și al PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, luni, că atât el, cât și premierul Sorin Grindeanu, știau încă de acum o săptămână-zece zile că președintele Klaus Iohannis are de gând să anunțe organizarea unui referendum. Pe de altă parte, Liviu Dragnea, a mai spus că nu este ”foarte limpede” dacă se poate organiza referendum pe o posibilă lege a amnistiei sau grațierii pentru că, deocamdată, există ”doar niște intenții” și a arătat că așteaptă decizia CCR în acest sens.

“Știam de exemplu, de acum o săptămână – zece zile, că președintele are de gând să anunțe organizarea unui referendum. Știam asta. Ăsta a și fost scenariul, de-aia a și făcut acel spectacol neconstituțional la Guvern, când s-a dus brusc peste prim-ministru pentru a crea foarte multă discuție și vizibilitate pe tema grațierii, pentru a putea spune în această seară că această temă a devenit de interes național, pentru a se putea lega cât de cât de prevederile constituționale pentru organizarea unui referendum ca și temă. Da, și eu și prim-ministrul știam de acest lucru. Este în logica unui om politic care a scăzut în sondaje, care a făcut foarte multe greșeli, om politic care a pierdut alegerile, pentru că, practic, el a fost vârf de lance al PNL-ului și USR-ului în 11 decembrie și vrea să resusciteze într-un mod total greșit și riscant pentru România niște foști susținători, alegând o cale care nu este corectă și necinstită”, a declarat Liviu Dragnea.

Potrivit președintelui PSD, există o decizie a Curții Constituționale a României (CCR) cu privire la domeniile în care se poate organiza referendum.

“Este o decizie a Curții Constituționale care spune că poate decide și în alte domenii. În același timp, există articolul 74 din Constituție care, la alineatul 2, spune un lucru foarte important — este și dreptul pentru un număr de cetățeni să aibă inițiativă legislativă. În schimb, cetățenii nu pot avea inițiativă legislativă pentru politica fiscală, pentru politica externă, pentru legea amnistiei sau grațierii. Deci, dacă cetățenii n-au dreptul la această inițiativă legislativă scrisă în Constituție, să inițieze o lege a grațierii, nu știu dacă se poate organiza un referendum în care cetățenii să spună ‘da’ sau ‘nu’ pentru legea grațierii, pentru că este în contradicție cu articolul 74. Când o să vedem solicitarea, o să analizăm, o să dăm un punct de vedere care e consultativ de la Parlament, vedem ce spune și Curtea Constituțională”, a arătat președintele Camerei Deputaților.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.