Meniu principal

Dragnea iar s-a sucit: nu e nici măcar membru al Comisiei de anchetă a prezidențialelor din 2009

Liviu Dragnea, din nou la ÎCCJ

Președintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 va fi senatorul PSD Mihai Fifor, iar șeful Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, nu va fi membru al acestui for, informează AGERPRES.

Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului a aprobat, joi, constituirea Comisiei de anchetă și componența acesteia. Președinte al comisiei este senatorul PSD Mihai Fifor, iar din aceasta mai fac parte Adrian Țuțuianu, Dorel Căprar, Mihai Weber, Adrian Pleșoianu, Oana Florea, Eugen Nicolicea, Steluța Cătăniciu, Cezar Preda, Vasile Varga, Daniel Fenechiu, Mihai Goțiu, Eduard Dîrcă, Robert Turcescu, Antal Istvan.

Zilele trecute, întrebat dacă va conduce această comisie, Liviu Dragnea a spus că, cel mai probabil, nu.

„Nu ştiu, nu cred. Nu am fost niciodată hotărât, numai din presă aflam că o să conduc eu comisia”, a răspuns preşedintele PSD.

Liviu Dragnea a anunţat, însă, pe 12 aprilie, într-o emisiune televizată, că intenţionează să preia conducerea comisiei parlamentare de anchetă privind implicarea unor instituţii în desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 2009, urmând să verifice dacă preşedintele Camerei Deputaţilor poate prelua preşedinţia unei comisii de anchetă.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.