Meniu principal

Dragnea, într-un interviu pentru AP: Lupta anticorupţie a mers prea departe în România

Binlanțul necenzurat al PSD la 100 de zile de la preluarea guvernării

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a acordat un interviu agenţiei de presă The Associated Press, în care este descris de jurnaliştii americani drept “cel mai puternic politician din România”, care a fost împiedicat să devină prim-ministru din cauza condamnării penale.

“A fost o perioadă de mulţi ani, când de obicei cine era la putere nu era investigat. S-a trecut în cealaltă extremă, ca cei care sunt în clasa politică sa fie toţi acuzaţi, urmăriţi, cercetaţi şi trimişi în judecată“, a declarat Dragnea.

AP menţionează că Dragnea a fost condamnat cu opt luni înainte de victoria partidului său în alegeri, deşi liderul PSD a negat acuzaţiile care i se aduc. Această condamnare l-a împiedicat să devină premier, în lipsa unei modificări legislative în acest sens, scrie AP.

Acuzat de DNA şi de deturnare de fonduri europene, dar şi de abuz în serviciu, Dragnea spune că va lupta “până la capăt” să-şi dovedească nevinovăţia.

În susţinerea afirmaţiilor sale privind activitatea DNA, Dragnea a menţionat cazul a doi magistraţi care au fost suspendaţi din funcţie după ce au fost acuzaţi că ar fi primit mită. În condiţiile în care patru ani mai târziu cei doi au fost declaraţi nevinovaţi, Dragnea se întreabă “cine le va înapoia cei patru ani pierduţi“.

The Associated Press aminteşte şi de protestele masive din România, cele mai mari de la căderea comunismului, declanşate de modificarea legislaţiei penale. Dragnea susţine că Uniunea Europeană a analizat aceste modificări şi s-a ajuns la concluzia că “nu afectează independenţa sistemului juridic”.

De asemenea, Liviu Dragnea declară, în interviu, că partidul pe care îl conduce susţine conceptele Uniunii Europene, dar că atât România, cât şi alte ţări din Europa de Est sunt “îngrijorate şi preocupate” de existenţa unei “Europe cu două viteze, care lasă în urmă ţările mai sărace, în timp ce cele mai bogate sunt favorizate”.

“Pentru noi, este important ca principiul coeziunii să fie respectat, iar diferenţele de dezvoltare să nu fie accentuate, ci diminuate“, a mai spus Dragnea.

Liderul PSD a comentat, de asemenea, decizia preşedintelui american Donald Trump în privinţa acordului în dosarul nuclear iranian.

”Eu cred că Statele Unite nu se puteau retrage din acest acord fără să aibă informaţii foarte serioase. Reacţiile critice venite din partea unor puteri europene precum Marea Britanie, Franţa şi Germania au fost probabil pripite”, spune liderul PSD.

Dragnea a comentat şi situaţia din Orientul Mijlociu, calificând-o drept complexă: ”Unii o ştiu în totalitate, unii cred că o ştiu, iar alţii nu o înţeleg. Dincolo de declaraţii, de reacţii rapide, publice, cred că este necesară o analiză foarte serioasă şi o discuţie foarte serioasă cu Israelul, cu Statele Unite şi cu alţi actori importanţi”.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.