Meniu principal

Dosarul “Fraudă la Partida Romilor”, retrimis definitiv la DNA

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, vineri, să retrimită, definitiv, la DNA, pentru refacerea urmăririi penale, dosarul “Fraudă la Partida Romilor”, în care sunt judecaţi foştii deputaţi Mădălin Voicu şi Nicolae Păun. Acuzațiile sunt cele de folosire a fondurilor europene din două programe privind integrarea romilor în alte scopuri decât cele declarate, inclusiv în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012. 

Instanţa a dispus păstrarea ca probe la dosar a trei rapoarte de constatare tehnico-ştiintifice, informează News.ro. În 22 noiembrie 2016, un alt complet al instanţei supreme hotărâse, de asemenea, retrimiterea la DNA a dosarului. 

Judecătorul a constatat neregularitatea rechizitoriului procurorilor DNA, trimis instanţei în 18 iulie, “în ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, indicarea încadrării juridice, indicarea şi analiză mijloacelor de proba”.

Magistratul de la instanţa supremă a mai constatat nulitatea ordonanţelor emise de procuror în acest dosar la datele de 24 iulie 2015, 20 octombrie 2015, 15 februarie 2016 şi 19 mai 2016, prin care s-a dispus efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice.

“Restituie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie cauza privind pe inculpaţii Păun Nicolae, Rotariu Florentina, Voicu Mădălin-Ştefan, Olteanu Carmen, Ivan Gheorghe, Grigore Vasilică, Pepenel Valentin, Paraschiv Iulian-Costel, Mărgărit (fosta Radu) Irina-Valeria, Diaconu Gelu-Ştefan, Gogancea-Vatasoiu Mihai şi S.C. Niky Scorpion Alcom SRL, trimişi în judecată prin rechizitoriul din 18 iulie 2016, emis în dosar nr.7/P/2015 al unităţii de Parchet mai sus-menţionate. Cu drept de contestaţie în trei zile de la comunicare”, se arată în decizia judecătorului.

Nicolae Păun, la data faptelor deputat şi preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor “Pro Europa”, a fost trimis în judecată pentru folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor UE, spălare de bani, cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului societăţii în folos propriu.

Fostul deputat Mădălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă, fals în declaraţii, spălare de bani şi folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.