Meniu principal

Dosarul angajărilor fictive la DGASPC Teleorman: pronunțarea sentinței, amânată din nou

Veste proastă pentru Dragnea: DNA a extins urmărirea penală în dosarul Tel Drum

UPDATE: Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au amânat pentru 21 iunie decizia în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, în care DNA a cerut condamnarea liderului PSD, Liviu Dragnea, la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru instigare la fals intelectual. Este a treia amânare a pronunțării sentinței.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) sunt aşteptaţi să pronunţe, vineri, decizia în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. După cum se știe, DNA a cerut condamnarea liderului PSD, Liviu Dragnea, la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru instigare la fals intelectual.

Magistraţii instanţei supreme au amânat până acum de două ori pronunţarea sentinţei în acest dosar, ultima dată pe 29 mai.

Sentinţa în dosarul în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual este aşteptată vineri, cu o zi înaintea mitingului PSD pentru “apărarea democraţiei şi a statului de drept”, la care Dragnea spunea că sunt aşteptate câteva sute de mii de persoane.

În 15 mai, când au avut loc pledoariile finale la ICC, Liviu Dragnea a spus că şi-a afirmat ”cu tărie” nevinovăţia pentru că nu a comis niciuna dintre faptele ”pe care DNA le-a aruncat în rechizitoriu”. Întrebat ce părere are despre pedeapsa de şapte ani şi jumătate de închisoare solicitată de procurori, Dragnea a spus: ”DNA-ul pentru mine vrea pe viaţă”.

”Pentru noi cei care suntem târâţi în aceast proces este o experienţă de viaţă pe care nu şi-o doreşte nimeni şi pe care nu o doreşti nici la duşmani. Sunt oameni care au fost acolo în sală şi care au vieţile distruse, au psihicul distrus”, a spus Liviu Dragnea.

Liderul PSD a fost audiat la instanţa supremă, în 21 martie, timp de aproximativ două ore şi a susţinut că fostul director executiv al Direcţiei Floarea Alesu, dar nici altcineva, nu l-a informat vreodată că cele două angajate nu ar merge la serviciu şi că ar încasa salariul fără să muncească. El a negat, de asemenea, că ar fi discutat cu Floarea Alesu despre organigrama DGASPC, spunând că organigrama şi rectificările bugetare ale instituţiei aveau proceduri riguroase, iar competenţa era a Consiliului Director.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.