Meniu principal

Donald Trump, părăsit și de șeful Secret Service

Joseph Clancy, directorul Secret Service, serviciul care asigură paza şi protecţia demnitarilor americani, a anunţat, marţi, că se retrage, a anunţat agenţia, citată de NBC News. Potrivit CNN, circulă zvonuri potrivit cărora ar fi existat tensiuni între agenţie și echipa privată de securitate a președintelui SUA.

“Succesul Secret Service este obţinut cu sacrificii mari din partea fiecăruia dintre voi şi a familiilor voastre. Vă rog să acceptaţi mulţumirile mele sincere şi din inimă, pentru dedicarea voastră faţă de misiunea noastră. M-aţi inspirat. Speranţa mea este că am reuşit să dau înapoi darurile voastre de inspiraţie (n.r – făcând) bine pentru Secret Service. Iubirea mea pentru această agenţie nu a făcut decât să complice şi mai mult decizia, dar, din motive personale, a venit momentul. Sunt nerăbdător să petrec timp cu familia mea”, a afirmat Joseph Clancy într-o scrisoare către angajaţi, obţinută de CNN.

Joseph Clancy, în vârstă de 70 de ani, a devenit director interimar al agenţiei în octombrie 2014, după care a depus jurământul ca director definitiv în februarie 2015. Acesta se va retrage începând cu data de 4 martie.

(foto: Alchetron.com)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *