Meniu principal

DNA a atacat decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive

Dragnea, despre ferma fiului său: Habar n-am dacă au percheziţionat şi porcii

Procurorii DNA au atacat decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în dosarul angajărilor frictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare.

Procurorii DNA cer majorarea pedepsei de trei ani şi jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi condamnare şi pentru a doua acuzaţie, cea de instigare la fals intelectual, pentru care Liviu Dragnea a fost achitat. Primul termen al apelului va fi stabilit, cel mai devreme, în această toamnă, în funcţie şi de momentul în care magistraţii de la ICCJ vor veni cu motivarea din dosar.

În data de 21 iunie, Dragnea a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infractiunea de fals intelectual. Procurorii DNA ceruseră o pedeapsă de şapte ani şi jumătate de închisoare pentru Liviu Dragnea.

Ceilalţi inculpaţi în acest dosar au primit închisoare cu suspendare, cu excepţia fostului director executiv al DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, condamnată la trei ani şi şapte luni de închisoare cu executare. În cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, se constată încetarea procesului penal şi se aplică o amendă administrativă de 1.000 de lei.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.