Meniu principal

Discurs puternic al lui Iohannis, PSD a părăsit sala: ”Ați obosit deja? Ghinion!”

Iohannis, în Parlament: Întrebaţi-vă cum va arăta România în 5 ani, în 10 ani, cu legile pe care le adoptaţi acum

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut, marți, la prânz, un discurs în plenul Parlamentului. Șeful statului nu a fost întâmpinat, la sosire, de președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Încă de la început, Klaus Iohannis a remarcat absența membrilor Guvernului, în frunte cu Sorin Grindeanu: ”Probabil sunt ocupați”.

Klaus Iohannis a menționat că, dei PSD încearcă să inducă în societate ideea că el își dorește alegeri anticipate, ipoteza este una falsă: ”Ați câștigat alegerile, guvernați!”. Pe de altă parte, președintele statului a menționat că mereg mai departe cu referendumul ce va avea ca temă lupta anticorupție.  

”Aș fi vrut, astăzi, în condiții normale, la început de mandat, să vă vorbesc despre lucruri importante pentru România. Despre Centenar, în condițiile în care în 2018 vom sărbători 100 de ani de când există statul român modern. Despre proiectul de țară. Cu toții ne dorim o Românie puternică și prosperă. Dar vremurile nu sunt obișnuite și suntem în plină criză. Sute de mii de români protestează în stradă. Națiunea e vie, e atentă și e foarte nemulțumită. O importantă cercetare sociologică, realizată în ultimele trei zile, arată că aproape 80% din români consideră că țara merge într-o direcție greșită. Cum s-a ajuns aici, la numai o lună de la alegeri? În 11 decembrie, PSD a repurtat o mare victorie. Dar după aceea, cu o ciudată strategie de tip kamikaze, a intrat în coliziune frontală cu o parte însemnată a societății românești. A promis ceva și în primele zile s-a apucat de altceva. Pohta ce-ați pohtit, grija ce-ați avut-o, se vede că nu a fost cea promisă în campanie. Grija primă a fost să vă ocupați de dosarele penalilor. Iar românii sunt indignați și revoltați. Ca facem? Care sunt soluțiile? Cum ieșim din acest impas? Retragerea OUG 13 și demiterea chinută a unui ministru e prea puțin. Alegerile anticipate sunt, în această fază, prea mult. Asta este marja de manevră. Cine trebuie să vină cu soluția? Păi cel care a creat problema: PSD-ul!”, a spus președintele Klaus Iohannis.

În momentul în care parlamentarii PSD și ALDE au început să părăsească sala, președintele a replicat: ”Ați obosit deja? Ghinion!”. Apoi, Klaus Iohannis și-a continuat discursul, referindu-se la ipoteza conform căreia și-ar dori dărâmarea Guvernului Grindeanu.

”Ați câștigat, acum guvernați și legiferați, dar nu oricum. România are nevoie de un guvern puternic, nu de un guvern care cu sfială execută ordinele de la partid. România are nevoie de un  guvern care lucrează transparent, predictibil, pe timpul zilei, nu noaptea, pe furiș. Legiferați pentru România, nu pentru un grup de pliticieni cu probleme. Conduceți, cei care ați câștigat aegerile, dar faceți-o responsabilitate. Lumea v-a votat pentru că v-a crezut. Ce-ați promis, faceți! Nu puneți România în dificultate! Păstrați creșterea economică!”, a mai spus Iohannis.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.