Meniu principal

Din cauza gerului, consumul de gaze și electricitate va ajunge la valori record

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a precizat, luni, că vom ajunge să consumăm, luni și marți, electricitate și gaze va ajunge în cantități record, însă țara noastră are capacitățile necesare pentru a trece de acest vârf.

Potrivit acestuia, pe partea de energie electrică consumul o să depășească 9.500 MW, iar cel de gaze ar putea ajunge la 74 mc/zi.

“Am trecut la analiza echilibrării sistemului energetic pe perioada de ger. A fost emis Cod portocaliu de ger în 35 de județe plus București. Avem vreme severă și fiind temperaturi foarte scăzute cresc consumurile, în special pentru gaze, atât pentru consumatorii casnici cât și pentru producătorii de energie electrică și termică. Avem nevoie de cantități suplimentare de gaze. Ne cresc consumurile foarte mult și pe energie electrică”, a spus ministrul Energiei.

El a menționat că reprezentanții Sistemului energetic național estimează un consum de gaze naturale de 72 — 74 milioane mc, “un consum istoric”, în condițiile în care până acum maximul a fost de 71,2 mc.

“Ne-am pregătit și am luat toate deciziile necesare ca să putem face acest lucru. Avem circa 26 milioane metri cubi din rezerve, 28 milioane metri cubi din producția zilnică și 16 milioane metri cubi pe care și le-au asumat furnizorii că le importă. La ora actuală avem necesarul estimat pentru a trece de acest vârf. S-a luat decizia ca Elcen, CET Brazi și CET Galați să treacă pe păcură. Ieri (duminică n.r) și noaptea trecută s-a întâmplat. Elcen funcționează în prezent pe păcură”, a mai spus Toma Petcu.

El a subliniat că au fost pornite grupuri suplimentare pentru majorarea producției de energie electrică, în contextul în care este estimat un maxim de 9.500 MW.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *