Meniu principal

DIICOT: Numărul de dosare privind traficul de droguri a crescut cu 38% anul trecut faţă de 2015

Percheziții DIICOT: Un inspector fiscal, suspectat că a șters din pix zeci de amenzi

Numărul cazurilor care au vizat traficul de droguri a crescut, în 2016, cu 38% faţă de anul precedent, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) având de soluţionat peste 12.000 de dosare. Informațiile au fost furnizate la bilanțul DIICOT pe anul trecut, ședința având loc joi.  

Procurorii DIICOT au avut de finalizat anul trecut 12.147 de cauze, dintre acestea 7.813 fiind nou înregistrate. Procurorii au închis 4.525 de dosare, comparativ cu 3.617 în anul precedent, dintr-un total de 8.783 de cauze.

Dintre cele peste 12.000 de dosare având ca obiect traficul de droguri, 884 au fost soluţionate prin rechizitoriu şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, cu peste 50% mai multe decât în 2015. Procurorii au trimis în judecată anul trecut 1.750 de inculpaţi, mai mulţi faţă de 2015, când 1.334 de persoane au ajuns în faţa instanţei.

Peste 5.000 de kilograme de droguri au fost confiscate în 2016, de aproape patru ori mai mult faţă de 2015, când au fost confiscate aproximativ 1.500 de kilograme de droguri.

În ceea ce priveşte traficul de migranţi, procurorii DIICOT au soluţionat, dintr-un număr de 121 de dosare, cu 68 înregistrate anul trecut, 28 de cauze. În 2016 a fost o scădere de 12,5% faţă de 2015, când procurorii au finalizat 32 de dosare.

Dintre cele 121 de dosare privind traficul de migranţi înregistrate în 2016, trei dosare au fost finalizate prin rechizitoriu şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, mai puţine decât în 2015, când au fost rezolvate zece cauze. De asemenea, 15 persoane au fost trimise în judecată, un număr mai mic de inculpaţi faţă de anul precedent, când au fost trimise în instanţă 75 de persoane.

Dintre cele 219 dosare de finalizat având ca obiect infracţiuni de fals de monedă, cu 110 nou înregistrate anul trecut, au fost închise 43 de dosare. Au fost cu 53,30% mai puţine dosare de soluţionat faţă de 2015, când procurorii DIICOT au avut de finalizat 469 de cauze, din care au fost închise 55 de dosare.

Dintre cele 219 dosare de soluţionat, patru au fost finalizate prin rechizitoriu, cu 26 de persoane trimise în judecată, comparativ cu 2015, când zece cauze au fost rezolvate prin rechizitoriu şi 23 de inculpaţi au fost trimişi în judecată.

În bilanţul DIICOT se mai arată că în 2016 s-a înregistrat o creştere semnificativă în ceea ce priveşte infracţiunile de spălare de bani.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au avut în lucru, anul trecut, 7.160 de dosare privind criminalitatea informatică, dintre care 4.067 au fost înregistrate în cursul anului, cu 13% mai multe decât în 2015. Dintre cele peste 7.000 de dosare de soluţionat, au fost închise 2.088. În 273 de dosare soluţionate prin rechizitoriu şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, au fost trimişi în judecată 380 de inculpaţi, comparativ cu 2015, când 220 de cauze au fost soluţionate şi 373 de persoane au fost trimise în judecată.

În ceea ce priveşte terorismul şi infracţiunile contra securităţii statului, procurorii DIICOT au avut de soluţionat 141 de dosare, 93 fiind înregistrate în cursul anului. Dintre acestea, au fost închise 36 de cazuri, comparativ cu 2015, când, din cele 144 de dosare în lucru, 90 fiind nou înregistrate, au fost soluţionate 71 de cazuri.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *