Meniu principal

Deputatul PSD, Cătălin ”Mitralieră” Rădulescu, are probleme cu legea

Deputatul Cătălin ”Mitralieră” Rădulescu are probleme cu legea

Deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, a fost pus sub acuzare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în dosarul deschis de procurorii Parchetului instanţei supreme după ce pesedistul a declarat că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui alungaţi cu tunurile cu apă şi că are o mitralieră AKM cu care a luptat la Revoluţie, pe care este pregătit să o folosească din nou, informează News.ro.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a sesizat din oficiu şi a deschis în data de 14 martie dosar penal în cazul declaraţiilor deputatului Cătălin Rădulescu, suspendat şase luni din PSD. Iniţial, procurorii au făcut cercetări in rem, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. 

Cătălin Rădulescu s-a aflat, în data de 15 martie, la Parchetul ÎCCJ, atunci fiind audiat în calitate de martor, în condiţiile în care ancheta era în faza cercetărilor in rem.

După declaraţiile lui Cătălin Rădulescu că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui alungaţi cu tunurile cu apă şi cele referitoare la mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie, pe care este pregătit să o folosească din nou, trei persoane din judeţul Argeş au solicitat Parchetului Curţii de Apel Piteşti să se autosesizeze. Parchetul Curţii de Apel Piteşti a trimis atunci sesizările la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Şi Poliţia Judeţeană Argeş s-a autosesizat după declaraţiile lui Rădulescu, fiind făcute verificări cu privire la respectarea Legii privind regimul armelor şi muniţiilor.

Poliţiştii argeşeni au anulat, în 17 martie, permisul de port-armă al deputatului Cătălin Rădulescu, după ce au verificat, la locuinţa acestuia, modul în care sunt deţinute armele şi au constatat că parlamentarul păstra fără piedică mitraliera AKM pentru care nu avea dreptul de a deţine muniţie şi au descoperit şi muniţie care nu se potriveşte armei de vânătoare pe care Rădulescu o deţinea legal.

Surse locale au declarat pentru News.ro că acasă la deputatul Constantin Rădulescu au fost descoperite arma de vânătoare pe care acesta o deţinea în mod legal, precum şi arma de tip AKM pe care palamentarul o ţinea ca armă de colecţie, care este funcţională, dar pentru care deputatul nu are drept de a deţine muniţie şi pe care trebuia să o asigure cu o piedică în zona trăgaciului. Faptul că arma nu a fost asigurată corespunzător este şi motivul aplicării amenzii de 2.500 de lei.

Deputatul PSD de Argeş Cătălin Rădulescu a spus în 13 martie, într-un interviu pentru “Adevărul”, că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui înfruntaţi cu tunuri de apă: “De ce mai stau ca proştii acolo? N-au treabă, n-au serviciu, n-au copii?”.

Mai mult, el spunea că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie şi este pregătit să o folosească din nou: “Nu o să mi-o ia nimeni în viaţa vieţilor şi o ţin, că poate vreodată, dacă mai vine cineva cu vreo idee din asta să transforme statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag, imediat”.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.