Meniu principal

Dacian Cioloş: Nu se mai poate guverna pe furiş, se întoarce bumerangul

Platforma România 100 cere Guvernului publicarea mandatului de discuţii cu Grupul de la Visegrad

Dacian Cioloş, fostul premier al României, a comentat, sâmbătă, într-un interviu acordat radioului Europa FM, evenimentele recente din România. Acesta a afirmat că, dacă era în locul lui Sorin Grindeanu, nu ar fi ajuns la această situaţie, explicând că nu se mai poate guverna “pe furiş” sau cu jumătăţi de adevăr, iar câştigarea alegerilor nu este suficientă pentru a aplica orice fel de măsură.

“Dincolo de faptul că e foarte dificilă şi complicată, e o perioadă foarte frumoasă pentru că eu tot timpul am crezut că într-un fel sau altul naţiile, neamurile, au un fel de suflet. Nu e suma sufletelor tururor celor care sunt parte a poporului respectiv, ci e o contopire a ceea ce e asumat de fiecare dintre noi individual pentru comunitate. Atunci când suntem o adunătură de egoişti nu există sufletul acesta al neamului”, a spus Cioloş, notând spiritul civic al cetăţenilor din ultima perioadă.

El a comentat că, după “toată perioada tulbure” de după Revoluţie, cetăţenii în sfârşit au început să îşi asume împreună idealuri.

“Mă bucur pentru generaţiile celor care astăzi sunt adolescenţi, care dacă merg şi păstrează ritmul ăsta o să poată să aibă o perioadă din viaţă în care să ştie şi ce înseamnă comunitatea asumată, nu ceva impus, cum a fost pe vremea comunismului”, a spus fostul premier.

Cioloş a fost întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă era în locul lui Sorin Grindeanu în cazul OUG 13, el comentând că nu s-ar fi ajuns la această situaţie. Fostul premier a precizat că dialogul trebuia început imediat după ce românii au început să protesteze.

“Eu îndrăznesc să cred că dacă eram în locul lui n-aş fi ajuns în situaţia asta. Pentru mine de la început transparenţa şi relaţionarea cu ceilalţi a fost unul din obiectivele principale. Dacă cineva are impresia că poate să mai guverneze pe furiş sau spunând lucrurile pe jumătate, se înşală. Mai devreme sau mai târziu se întoarce bumerangul. (…) Nu vreau eu să dau lecţii nimănui, dar ce am învăţat eu din anul acesta, că guvernarea este un exerciţiu de relaţionare permanentă. Nu e suficient să spui că ţi-a votat cineva un program de guvernare şi acum lăsaţi-mă în pace să-l aplic”, a mai spus Dacian Cioloș.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *