Meniu principal

Cuba: medicamentul Heberferon intră în teste clinice, pentru a trata diferite tipuri de cancer

În acest an, Cuba va începe testele clinice ale medicamentului biotehnologic Heberferon, folosit pentru a trata diferite tipuri de cancer. Produsul a fost, deja, aplicat unui grup de 800 de pacienți cu tumori ale pielii, au informat mass-media locale, citate de EFE și AGERPRES.

Unul din testele medicamentului va fi aplicat unei selecții de 300 de pacienți cu carcinom renal și celălalt unui grup care suferă de tumori cerebrale maligne, a informat Iraldo Bello, cercetător de la Centrul de Inginerie Genetică și Biotehnologie (CIGB) din Havana, care a dezvoltat produsul.

Heberferon este o noutate științifică și rezultatul a peste 20 de ani de cercetări și studii preclinice în cadrul CIGB și care se obține dintr-o combinație sinergică de interferon alfa-2b recombinant cu substanțe gama umane recombinante.

Specialistul a subliniat că această formulă a fost aplicată cu “foarte bune rezultate” împotriva carcinomului bazocelular, cel mai frecvent cancer al pielii, iar de la sfârșitul anului 2016 produsul a fost înregistrat în Cuba pe lista oficială a medicamentelor

Produsul injectabil elimină sau reduce tumorile de piele non-melanome și poate evita sechelele chirurgiei în zone precum fața, unde operațiile sunt mai dificile. În ultimele decenii, cazurile de cancer de piele au luat amploare în întreaga lume, în Cuba fiind raportate 5.000 de noi cazuri în fiecare an.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.