Meniu principal

Cruise și Gyllenhaal, pe lista scurtă pentru rolul lui Hal Jordan, din “Green Lantern Corps”

Compania DC Entertainment dispune de o listă de șase actori pentru rolul lui Hal Jordan din ”Green Latern Corps”, printre are Tom Cruise și Jake Gyllenhaal, dar și Ryan Reynolds, care a mai interpretat acest rol, conform publicației The Wrap, citată de AGERPRES.

Tom Cruise, Joel McHale, Bradley Cooper, Ryan Reynolds, Armie Hammer și Jake Gyllenhaal se află pe lista scurtă pentru rolul Hal Jordan din ”Green Lantern Corps”.

Deocamdată nu au început negocieri cu actorii vizați pentru acest rol, conform The Wrap. DC Entertainment analizează dacă ar trebui să apeleze la Ryan Reynolds pentru a reveni în acest rol, după ce actorul a interpretat rolul principal în filmul cu supereroi ”Deadpool” al rivalilor de la Marvel.

Bradley Cooper și Jared Leto au dat audiții pentru filmul “Green Latern” din 2011, înainte ca rolul principal să ajungă la Reynolds. În filmul din 2011 au mai jucat Peter Sarsgaard, Blake Lively, Mark Strong și Angela Bassett.

Bradley Cooper poate fi văzut în producția ”War Dogs”, a studiourilor Warner Bros, în timp de Jared Leto a primit rolul lui Joker, în superproducția ”Suicide Squad”, a studiourilor DC Entertainment.

(foto: Huffingtonpost.com)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.