Meniu principal

”Criză” de personal la PNL: eternul Eugen Nicolăescu, de la Sănătate la Banca Națională a României

”Criză” de personal la PNL: eternul Eugen Nicolăescu, de la Sănătate la BNR

Despre Eugen Nicolăescu, știm cu toții că a fost unul dintre cei mai slabi miniștri ai Sănătății, care mai mult a vorbit despre domeniul respectiv pe la televizor decât a rezolvat problemele cu care se confrunta acesta. Mai mult, a fost ”părintele” unui program de analize gratuite ale cărui rezultate n-au folosit nimănui. Cu tote acestea, partidul său, PNL, l-a transformat pe Nicolăescu în expertul său pe Sănătate.

În acest context, ne-am fi așteptat ca numele fostului ministru să apară printre cele vehiculate pentru ocuparea vreunui post din această zonă. Conducerea PNL a decis, însă, că lui Eugen Nicolăescu i-ar sta mai bine la Banca Națională a României, unde postul de viceguvernator a rămas vacant în urma demisiei unui fost liberal, Bogdan Olteanu, cercetat penal pentru șpagă.    

Astfel, Biroul Politic Național al PNL l-a propus, miercuri, pe Eugen Nicolăescu pentru postul de viceguvernator al BNR. De asemenea, în ședința conducerii PNL, Sulfina Barbu a fost propusă membru în CNSAS, Anca Boagiu — la Curtea de Conturi și Teodor Atanasiu — la ANRE. Toate propunerile vor rămâne, în mod cert, la stadiul de dorință, în condițiile în care acestea trebuie aprobate de Parlament, unde PNL este în Opoziție.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.