Meniu principal

UPDATE Contramanifestația PSD a adunat circa 1.000 de oameni la Cotroceni

Un miting pentru sprijinirea Executivului este în plină defășurare, în Capitală, în zona Palatului Cotroceni. La acesta participă în jur de 1.000 de persoane, majoritatea în vârstă. Potrivit unor informaţii obţinute de Digi24, protestul ar fi fost stabilit şi organizat de trei lideri PSD – Gabriela Firea, Lia Olguţa Vasilescu şi Codrin Ştefănescu. Primarul general al Capitalei a dezmințit, însă, această informație.

Scopul mitingului este de a demonstra că protestele care au avut loc în Capitală şi în alte oraşe din ţară în ultimele şase zile nu reprezintă vocea majorităţii.

Oficial, Partidul Social-Democrat nu îşi asumă organizarea marşului care ar urma să aibă loc, însă PSD s-ar pregăti pentru un miting autorizat joia viitoare, fără ca acest lucru să fi fost, până acum, anunţat oficial.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat, duminică, pe Facebook, că partidul nu organizează niciun fel de manifestaţie în cursul acestei zile, adăugând că mesajele în acest sens de pe reţelele de socializare nu aparţin PSD.

„Partidul Social Democrat nu organizează astăzi niciun miting sau manifestaţie publică. Mesajele de mobilizare apărute pe reţelele de socializare nu sunt din partea PSD”, a scris Liviu Dragnea.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.