Meniu principal

Consilierul pentru securitate naţională al lui Donald Trump a demisionat

Michael Flynn ar fi negociat predarea lui Fetullah Gulen către Turcia pentru 15 milioane de dolari

Michael Flynn, consilierul pentru probleme de securitate națională al președintelui SUA, Donald Trump, a demisionat în urma scandalului legat de comunicarea pe care a avut-o cu Ambasada Rusiei la Washington. Cu câteva ore înainte de anunțul demisiei lui Michael Flynn, Casa Albă informase că evaluează situaţia consilierului.

În decembrie, chiar în ziua în care Administraţia Obama a impus noi sancţiuni Rusiei, Michael Flynn, aflat în echipa de tranziție a lui Donald Trump, a vorbit la telefon cu ambasadorul rus, dându-i asigurări că noul preşedinte va fi mult mai indulgent cu Moscova. Mai mult, consilierul l-a minţit pe vicepreşedintele Mike Pence, spunându-i că nu a discutat despre sancţiuni.

Michael Flynn spune că omisiunea se explică prin avalanşa de discuţii pe diverse teme pe care le-a avut cu numeroşi oficiali străini în procesul de tranziţie. El spune, de asemenea, că preşedintele şi vicepreşedintele i-au acceptat scuzele. Mai afirmă că şi-a îndeplinit îndatoririle cu desăvârşită corectitudine şi integritate, sugerând astfel că demisionează fără să fie vinovat de acuzaţiile care i se aduc.

Presa americană scrie că generalul Keith Kellogg, fost consilier pentru securitate la Pentagon, va fi consilier pentru securitate interimar al Casei Albe, până la o nouă numire.

(foto: Theintercept.com)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.