Meniu principal

Consilierii liberali din CGMB propun ca un bulevard din Capitală să poate numele lui Neagu Djuvara

Istoricul şi filosoful Neagu Djuvara a murit la vârsta de 101 ani, informează Televiziunea Română.

Grupul consilierilor PNL a înaintat către Consiliul General al Municipiului Bucureşti propunerea de atribuire a denumirii de Bulevardul Neagu Djuvara segmentului din Şoseaua Virtuţii cuprins între Bulevardul Constructorilor şi Splaiul Independenţei, din sectorul 6, “în semn de preţuire pentru activitatea culturală desfăşurată în interesul României”, informează News.ro.

“Tinerii sunt cea mai de preţ avuţie a unui popor pentru că reprezintă prezentul, dar mai ales viitorul său. Pentru a le transmite valori care să îi formeze ca oameni, s-a făcut adesea apel la personaje istorice. În istoria recentă a României, diversele regimuri politice care s-au perindat pe scena politică au utilizat figuri istorice pentru a se legitima în faţa generaţiei tinere. Neagu Djuvara a fost unul dintre primii istorici care au reuşit să apropie tinerii de istoria neideologizată, oferindu-le modele reale, nu confecţionate în laboratoarele politicii. Li s-a adresat în mod sincer, aducând după momentul decembrie 1989 istoria la statutul pe care îl merita, eliberând-o de rolul de instrument de propagandă. În contextul sărbătoririi Centenarului, oameni ca Neagu Djuvara care au iubit România, chiar şi din exil, închinându-şi existenţa pentru a-i scrie istoria, ar trebui preţuiţi şi omagiaţi. Memoria unui astfel de om, a cărui iubire de-o viaţă a fost istoria, trebuie menţinută vie, pentru a inspira generaţiile viitoare”, spun consilierii liberali din CGMB.

Istoricul şi filosoful Neagu Djuvara a murit luna trecută, la vârsta de 101 ani.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.