Meniu principal

China vrea un control mai strict asupra internetului

China propune un control mai strict asupra internetului, eventual prin înființarea unei noi comisii care să aprobe serviciile online și echipamentele, informează Reuters.

Organismul de reglementare a internetului de la Beijing a publicat la sfârșitul săptămânii trecute proiectul unor noi reglementări, printre care înființarea unei organizații interne pentru coordonarea politicilor naționale în materie. Comisia ar urma să ia în considerare riscurile la adresa securității naționale și să împiedice Partidul Comunist și autoritățile să achiziționeze produse și servicii neaprobate.

Nu s-a precizat când ar urma să se înființeze noua comisie. Proiectul de reglementare este deschis dezbaterii publice până pe 4 martie, iar Reuters notează că versiunile finale ale legilor în China sunt adesea foarte diferite de cele propuse inițial.

În noiembrie, Beijingul a adoptat o lege a securității cibernetice, pentru a contacara amenințările în creștere, cum ar fi pirateria informatică și terorismul. Actul normativ a generat controverse, criticii din străinătate afirmând că amenință cu excluderea din diferite sectoare a companiilor străine cu specific tehnologic și include cerințe discutabile privind verificările de securitate și datele stocate pe servere din China.

Autoritățile chineze monitorizează atent internetul, șterg comentariile considerate dăunătoare de pe canalele media sociale și blochează unele platforme online foarte populare, cum ar fi Google și Facebook. Motivul invocat oficial este nevoia de a asigura securitatea națională și stabilitatea socială.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.