Meniu principal

Cel puţin 82 de morţi şi sute de răniţi în cutremurul de 6,9 grade, din Indonezia

Cel puţin 82 de morţi şi sute de răniţi în cutremurul de 6,9 grade, din Indonezia

Cel puţin 82 de persoane au murit, iar alte sute au fost rănite în seismul cu magnitudinea 6,9 care a zguduit duminică insula indoneziană turistică Lombok (sud), au anunţat luni autorităţile, relatează AFP.

Institutul american de geofizică USGS, care a evaluat iniţial magnitudinea cutremurului la 7, a revizuit-o la 6,9.

Cutremurul, care a avariat mii de clădiri, potrivit lui Sutopo Purwo Nugroho, un purtător de cuvânt al agenţiei indoneziene de gestionare a catastrofelor, a fost resimţit şi pe insula vecină Bali.

O alertă de tsunami, ridicată rapid, a provocat panică în rândul locuitorilor, care s-au precipitat să găsească un refugiu pe insulă, a declarat purtătorul de cuvânt.

”Oamenii intră în panică…. mai ales din cauza alertei de tsunami”, a declarat el.

Amintirea tsunamiului din 2004, care s-a soldat cu 168.000 de morţi în Indonezia, rămâne foarte prezentă în arhipelag.

Mii de persoane au fost evacuate duminică pe insulă, către locuri mai sigure.

Cele mai multe dintre persoanele decedate se aflau în zona muntoasă situată în nordul Lombok, departe de principalele locuri vizitate de turişti în sudul şi vestul insulei.

Lombok este deosebit de frecventată de turişti, atraşi de plajele şi de traseele sale de drumeţie.

Un prim bilanţ anunţa 37 de morţi, însă amploarea pagubelor a apărut în cursul nopţii.

Acest seism a avut loc la o săptămână după un prim cutremur, soldat cu 17 morţi, pe această insulă situată la est de Bali, şi care a distrus sute de clădiri pe Insula Lombok.

Cutremurul de duminică a avut loc la o adâncime de zece kilometri, a precizat USGS.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.