Meniu principal

Ce semnale dă PSD în exterior: Guvernul român alimentează naţionalismul şi atacă UE

Agenția Associated Press a publicat un material despte situația din țara noastră în care experți și politicieni susțin că Guvernul coaliției PSD/ALDE alimentează naţionalismul, în cadrul eforturilor de îmblânzire a legislaţiei anticorupţie, criticând prezenţa străinilor la proteste. Mai mult, oficialii au pus sub semnul întrebării rolul Uniunii Europene în lupta împotriva corupţiei, sugerând că este momentul ca România să fie pe primul plan.

“Partidul Social-Democrat şi-a colorat retorica electorală cu o retorică naţionalistă, anti-UE, împotriva corporaţiilor. Mesajul este încă blând, nu ca în Ungaria. Să vedem cum evoluează în următorii doi sau trei ani”, a adăugat el. Acesta este un curent European, uitaţi-vă la Polonia, Ungaria, Brexit. Uitaţi-vă la Trump. Este un mesaj care prinde”, a subliniat Stelian Tănase pentru AP.

Pe de altă parte, Cristian Pârvulescu, decanul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administratice (SNSPA), a afirmat că o parte dintre membrii PSD, aflaţi la putere, promovează valori favorizate de preşedintele rus Vladimir Putin şi de premierul Ungariei, Viktor Orban. Pârvulescu a invocat, pentru AP, “atitudine anti-europeană” promovată de unii membri ai PSD, precum şi o demonizare a unor ONG-uri.

“Este o campanie insidioasă de a influenţa opiniei publică”, a sus Cristian  Pârvulescu. 

Cu o săptămână înainte de izbucnirea protestelor, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat la televizor că ar trebui făcute verificări financiare vizând ONG-urile care operează în România, pentru că o parte dintre cele care au primit bani publici este posibil să nu opereze legal.

După izbucnirea protestelor, tot Liviu Dragnea s-a plâns că în mijlocul manifestanților anti-Guvern s-au aflat și cetățeni străini, cea mai notabilă fiind cea a bancherului olandez Steven van Groningen. 

”Mi s-a parut mai mult decât incorect ca preşedintele unei bănci străine, un cetăţean străin să protesteze împotriva Guvernului. Normal că poate e supărat pentru Legea dării în plată sau pentru alte lucruri pe care noi le-am făcut pentru români”, a spus Dragnea.

În replică, Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank şi al Consiliului Investitorilor Străini, a subliniat că are dreptul să se alăture manifestaţiilor, considerându-se român, în condițiile în care locuiește aici de 20 de ani, este căsărorit cu o româncă și are doi copii cu aceasta. 

Mai mult, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), aliatul de la putere al PSD și al lui Liviu Dragnea, a acuzat DNA că şi-a abuzat autoritatea şi a încălcat drepturile persoanelor, cu sprijinul UE şi al reprezentanţilor săi în România. Potrivit lui Tăriceanu, care și-a transmis mesajele anti-UE inclusiv în presa străină, România ar trebui să fie o ţară “suverană”, care se ocupă de propriile afaceri.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.