Meniu principal

Ce a răspuns preşedintele Serbiei când a fost întrebat despre extrădarea lui Sebastian Ghiţă

Sebastian Ghiță, achitat de judecătorii ÎCCJ în dosarul finanțării echipei Asesoft

Preşedinţii Klaus Iohannis şi Aleksandar Vucic au fost întrebaţi, joi, în conferinţa de presă comună de la Palatul Cotroceni, dacă au discutat despre urgentarea extrădării fostului deputat Sebastian Ghiţă, prins la Belgrad în urmă cu aproape un an. Preşedintele Republicii Serbia a precizat că a transmis întrebarea ministrului Justiţiei şi va primi răspuns astăzi.

”Nu am discutat, dar pe urmă am aflat că vreţi să întrebaţi aşa ceva şi l-am întrebat pe domnul preşedinte, care mi-a spus că nu ştie, dar cu siguranţă instanţele deliberează şi vom avea un verdict în această chestiune. Mai mult nu a putut să-mi spună, mai mult nu ştiu nici eu, nici nu cred că este treaba preşedinţilor personal să se ocupe de cei care fug de justiţia românească”, a declarat preşedintele Iohannis.

Preşedintele Vučić a completat: ”Eu nu am prea multe date în acest sens, dar organele judicare se ocupă de această chestiune. Când domnul preşedinte mi-a pus această întrebare, am transmis-o mai departe ministrului Justiţiei din Serbia, astfel că vom primi în cursul acestei zile răspuns la această întrebare a dumneavoastră”.

Până acum, pe numele lui Sebastian Ghiţă au fost emise trei mandate de arestare în lipsă – unul în dosarul privind vizita în România a fostului premier britanic Tony Blair, în care este urmărit penal şi fostul prim-ministru Victor Ponta, altul în dosarul de corupţie în care fostul deputat este urmărit penal pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, iar cel de-al treilea în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.