Meniu principal

CCR analizează sesizarea ÎCCJ privind executarea pedepsei la domiciliu

CCR analizează sesizarea ÎCCJ privind executarea pedepsei la domiciliu

Curtea Constituţională dezbate, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu legea care reglementează executarea pedepsei la domiciliu, instanţa supremă semnalând, între altele, că actul normativ nu cuprinde o reglementare propriu-zisă a regimului detenţiei la domiciliu şi a modalităţii de supraveghere a persoanei condamnate care execută pedeapsa prin detenţie la domiciliu.

Instanţa supremă a sesizat CCR în 8 iunie asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care introduce un regim de detenţie la domiciliu pentru condamnările de până la un an de închisoare, inclusiv pentru cei condamnaţi pentru corupţie, excepţie făcând faptele cu violenţă.

”Contrar denumirii («regimul detenţiei la domiciliu») şi contrar exigenţelor constituţionale privind previzibilitatea legii, art. 381 nu cuprinde o reglementare propriu-zisă a regimului detenţiei la domiciliu şi a modalităţii de supraveghere a persoanei condamnate care execută pedeapsa prin detenţie la domiciliu. Unica dispoziţie care priveşte regimul detenţiei la domiciliu este inclusă în art. 381 alin. (3), prin care se stabileşte că prevederile art. 221 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător. Or, aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 221 C. proc. pen. nu se poate realiza în cursul executării pedepsei, conţinutul dispoziţiilor art. 221 C. proc. pen. fiind incompatibil cu domeniul executării pedepselor. În primul rând, art. 221 C. proc. pen., care reglementează conţinutul măsurii preventive a arestului la domiciliu, stabileşte competenţe pentru judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară şi instanţa învestită cu judecarea cauzei, nici judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de cameră preliminară şi nici instanţa învestită cu judecarea cauzei neputând prelua competenţe în cursul executării pedepsei. În al doilea rând, obligaţia prevăzută în art. 221 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. – constând în prezentarea în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat – este intrinsec legată de existenţa unui proces penal pe rol, neputând fi dispusă în cursul executării pedepsei şi neputând fi aplicată în mod corespunzător în cursul executării pedepsei. În al treilea rând, înlocuirea cu măsura arestării preventive, reglementată în art. 221 C. proc. pen., nu poate fi aplicată în mod corespunzător în cursul executării pedepsei”, subliniază instanţa supremă în sesizarea transmisă CCR.

De asemenea, pct. 5, cu referire la art. 381 alin. (1), exceptează de la executarea pedepsei prin detenţie la domiciliu persoanele condamnate pentru fapte comise “cu violenţă”. ”Aşa cum s-a susţinut în Hotărârea nr. 2 din 26 aprilie 2018 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, referirea la faptele comise «cu violenţă» nu permite identificarea, în mod exact, a sferei faptelor exceptate de la executarea pedepsei prin detenţie la domiciliu”, se arată în document.

Potrivit sesizării, pct. 5, cu referire la art. 381 alin. (2), stabileşte că “prevederile alin. (1) se aplică şi persoanelor condamnate care mai au de executat 18 luni până la împlinirea fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată din pedeapsa iniţială a închisorii mai mare de un an. “Sub un prim aspect, din referirea la aplicarea „prevederilor alin. (1)” nu rezultă, cu claritate, dacă persoanele condamnate pentru fapte comise „cu 5 violenţă” sunt exceptate sau nu sunt exceptate de la beneficiul dispoziţiilor art. 381 alin. (2). Sub un al doilea aspect, art. 381 alin. (2) nu furnizează elemente suficiente cu privire la modul de calcul al fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată, în sensul că nu se precizează care este influenţa dispoziţiilor art. 551 referitoare la „compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare” asupra calculului fracţiei minime obligatorii. Sub un al treilea aspect, art. 381 alin. (2) nu reglementează situaţia persoanelor care au de executat mai puţin de 18 luni până la împlinirea fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată (de exemplu, persoanele condamnate la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni)”, spune instanţa supremă în sesizarea transmisă CCR. 

ICCJ mai reclamă faptul că pct. 10 (art. 97) modifică procedura de acordare a liberării condiţionate, în contradicţie cu dispoziţiile art. 587 C. proc. pen. Astfel, prin dispoziţiile art. 97, în forma modificată, competenţa de a dispune liberarea condiţionată este atribuită judecătorului de supraveghere a privării de libertate, iar prin dispoziţiile art. 587 C. proc. pen., nemodificate, liberarea condiţionată este menţinută în competenţa instanţei (judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere).

Camera Deputaţilor a adoptat în 6 iunie modificările la proiectul de lege privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, introducând un regim de detenţie la domiciliu pentru condamnările de până la un an de închisoare, inclusiv pentru cei condamnaţi pentru corupţie, excepţie făcând faptele cu violenţă.

Potrivit unui amendament propus de PSD, “regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentru fapte comise fără violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani, respectiv persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani pentru fapte comise cu violenţă”.

De asemenea, persoanele condamnate la o pedeapsă cu închisoare de până la un an, şi care nu a comis fapte cu violenţă, realizează arestul prin detenţie la domiciliu.

Totodată, regimul deschis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă la pedeapsa închisorii de cel mult un an, respectiv pentru fapte comise fără violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani.

O altă modificare a grupului PSD spune că persoanele care mai au de executat 18 luni până la împlinirea fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată din pedeapsa iniţială a închisorii mai mare de un an beneficiază tot de arest la detenţie.

De asemenea, pentru fiecare lucrare ştiinţifică publicată sau invenţie şi inovaţie brevetată, se consideră 20 de zile executate din pedeapsă.

“Caracterul ştiinţific al lucrărilor elaborate de către deţinuţi este stabilit, potrivit dispoziţiilor legale, de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, denumit în continuare CNCS, cu sprijinul logistic al Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, denumită în continuare UEFISCDI”, se arată în textul modificărilor.

O altă modificare adoptată îi aparţine deputatului UDMR, Marton Arpad, şi prevede că persoanele condamnate au dreptul de a participa la înhumarea sau incinerarea soţului sau soţiei, a unui copil, părinte, frate sau soră ori bunic sau bunică pe o perioadă de cel mult 5 zile, iar donducerea penitenciarului va asigura pază pe toată durata permisiunii de ieşire pentru condamnatul cu privire la care apreciază că prezintă un pericol pentru ordinea publica în cazul ieşirii din penitenciar.

Persoanele condamnate pot fi învoite şi în caz de motive umanitare. Învoirea din motive umanitare se poate acorda pentru soluţionarea unor probleme sociale, medicale sau pentru sprijinirea familiei, precum şi în caz de calamitate.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.