Meniu principal

Cât de caldă e ȘtireaCaldă?

Acum mai mult ca niciodată, trăim într-o societate divizată iar vina nu le aparține exclusiv oamenilor de rând. Publicul, format din acești oameni și care constituie targetul tuturor mijloacelor mass media, este modelat de sferele de influență cu care cetățenii intră în contact.

”Ești ceea ce mănânci”, spune o formulă de duh. Noi am spune că ”Ești ceea ce te informezi”. Relația dintre mass media (sau o mare parte a acestora) și public a ajuns să fie, în România, precum una dintre dictator și supus. Exact ca în experimentul lui Pavlov, în care câinele salivează de fiecare dată când îi fluturi prin fața ochilor o bucată de carne, așa a ajuns și românul să ”pună botul” la orice înmormântare de interlop i-o ”livrează” televiziunea zile întregi, la ore de, bineînțeles, maximă audiență.

Avem un public majoritar manelizat iar cauza acestei situații care frânează, de fapt, dezvoltarea noastră ca națiune, nu sunt oamenii. Vina este a majorității mijloacelor de informare, a sistemului politic în integralitatea sa, care prin așa-zisele ”reforme” promovate în ultimii 27 de ani nu a făcut decât să-i țină pe cetățeni într-o beznă perpetuă.

Suntem în beznă pentru că sistemul de educație este menținut, în mod voit, la un nivel submediu, iar acest lucru duce la diminuarea capacității de înțelegere a realității din jurul nostru. Suntem în beznă pentru că depindem de plic atunci când mergem să ne tratăm în spital, în loc să fim conștienți de faptul că salariile și asigurarea materialelor sanitare cade în sarcina celor care conduc sistemul, și nu a noastră. Suntem în beznă pentru că apelăm la pile, cunoștințe sau relații când vrem să ne angajăm, neavând inoculată în conștiință certitudinea că într-o societate normală primează meritocrația. Suntem, la fel, în beznă pentru că alegem să suportăm abuzurile unora dintre funcționari, respectiv ale agenților economici, în loc să facem uz de ”armele” noastre: plângerea la superiori sau la organele de control, respectiv reclamația la Protecția Consumatorilor.   

Noi, cei de la ȘtireaCaldă.ro, considerăm că presa trebuie să își exercite în mod corect, stricto sensu, rolul de ”câine de pază al democrației”. A patra putere în stat nu înseamnă propagandă deșănțată. A patra putere în stat înseamnă ca presa  să furnizeze cetățenilor informații care să-i țină implicați în viața cetății, care să le permită să-și exercite controlul asupra celor care-i conduc și, nu îi ultimul rând, care să le fie utile în viața de zi cu zi.

ȘtireaCaldă.ro va denunța fără ezitare dezinformarea și încercările de manipulare ale celor care vor, în continuare, să conducă acest popor precum o turmă de oi fără discernământ.           

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *