Meniu principal

Cam aici am ajuns: madam Dăncilă l-ar cununa pe Dragnea cu tinerica Irina

Liviu Dragnea povestește pe unde apucă despre idila cu tinerica Irina Tănase

Premierul Viorica Dăncilă a spus, duminică, într-o emisiune la Antena 3, răspunzând unei întrebări, că, dacă i-ar propune, i-ar fi naşă de cununie liderului PSD, Liviu Dragnea, cu iubita acestuia, care este ”o fată deosebită”.

Viorica Dăncilă a fost întrebată dacă ar vrea, în cazul în care Liviu Dragnea i-ar propune, să le fie naşă de cununie acestuia şi iubitei sale, Irina Alexandra Tănase. Dăncilă a răspuns afirmativ: ”Sigur că da. De ce aş spune nu?”

Ea a adăugat că i se pare ”un act de normalitate” faptul că iubita liderului PSD a fost la Congresul partidului.

”O cunosc pe domnişoara Tănase, o cunosc pe Irina. Este un om deosebit, este o fată deosebită. Aceste lucruri fac parte din viaţa de zi cu zi a fiecărui om”, a subliniat Viorica Dăncilă.

Premierul a mai spus că peste tot în ţară acestea sunt lucruri care ţin de normalitate.

”La noi, din păcate, ceea ce este normal a devenit anormal şi cred că acest lucru nu trebuie să se întâmple. Societatea românească s-a radicalizat foarte mult. Dacă cineva este promovat, trebuie să-i căutăm de ce a fost promovat. Haideţi să-i lăsăm o perioadă, să vedem ce face omul acesta, a meritat sau nu a meritat încrederea, a fost promovat pe criterii profesionale şi face lucruri bune sau nu face lucruri bune”, a continuat Viorica Dăncilă.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.