Meniu principal

Bugetul pentru 2018, pe agenda guvernului Tudose

Tudose: În calitate de român şi de prim-ministru, refuz orice dialog legat de autonomia unei părţi a României

Guvernul Tudose ar urma să adopte, în şedinţa de miercuri, programată să înceapă la ora 14.00, proiectul de buget pentru 2018. Coaliția PSD-ALDE estimează o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 5,5% anul viitor, potrivit sintezei realizată de Ministerul Finanţelor, ritm în scădere faţă de estimarea Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) pentru acest an, de 6,1%.

“Pe data de 6, proiectul de buget va intra în şedinţa de Guvern şi va fi înaintat Parlamentului. Mai departe, Parlamentul să facă un calendar”, a afirmat, luni, vicepremierul Marcel Ciolacu, citat de News.ro.

Întrebat care sunt domeniile care vor beneficia de alocări mai mari, Ciolacu a declarat: “Toate vor avea bugete mai mari. Ministerele, cum sunt investiţiile la transporturi, vor avea bugete mai mari, Ministerul Sănătăţii va avea buget mult mai mare. Mai ales că are şi componenta de investiţii. Educaţia va avea buget mai mare şi Ministerul de Interne va avea bugetul mai mare faţă de anul trecut”.

Marcel Ciolacu a susţinut că investiţiile vor fi mai mari decât anul trecut. El a spus că proiectul de buget se bazează pe un PIB mai mare.

“Este estimat în momentul acesta la 907,8, dar credem că atunci când se va termina şi o să ne dea prognoza INS-ul, noi credem că va fi un buget mult mai mare. Este cel mai mare buget pe care l-a avut România vreodată. Cei patru indicatori macro-economici, somajul este estimatîntre 4-4,4, avem creştere economică de 5,5 estimată şi inflaţia care va fi + sau – 2/ + sau – 1. Am văzut BNR-ul că a dat 2,5 + sau -“, a explicat Ciolacu, care a dat asigurări şi că deficitul bugetar va fi menţinut sub #%: “Deficitul 3%. Nu se discută. 2,95 -2,97 va fi închis”.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *